INS: Economia României a crescut cu 5,1% în primul trimestru al anului, faţă de trimestrul IV 2021, la 343,678 miliarde lei

0

”Comparativ cu trimestrul IV 2021, Produsul Intern Brut în trimestrul I 2022 a fost, în termenireali, mai mare cu 5,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,4% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier; Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2022, nefiind înregistrate diferenţe semnificative faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 139 din 8 iunie 2022”, arată datele INS.

Astfel, Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 343,678 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,1% faţă de trimestrul IV 2021 şi cu 6,4% faţă de trimestrul I 2021.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 273,829 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 6,4% faţă de trimestrul I 2021.

Comparativ cu varianta provizorie (1), dinamica PIB a scăzut cu -0,1 puncte procentuale iar cea a valorii adăugate brute a scăzut cu -0,6 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări, astfel: Informaţii şi comunicaţii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,3 puncte procentuale; Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport, cu o creştere a volumului de activitate de +0,1 puncte procentuale; Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o scădere a volumului de activitate de -3,0 puncte procentuale; Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,4 puncte procentuale. Construcţiile, cu o scădere a volumului de activitate de -0,3 puncte procentuale.

Impozitele nete pe produs au înregistrat o creştere a volumului lor cu +4,3 puncte procentuale.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, diferenţe semnificative ale contribuţiei la modificarea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final individual şi colectiv al administraţiilor publice, de la +1,5% la +0,8%, ca urmare a scăderii volumului său de activitate de la 107,7% la 103,9%; cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +4,4% la +4,6%, ca urmare creşterii volumului său de activitate de la 107,0% la 107,2%.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul I 2022 faţă de varianta provizorie (1), publicată în comunicatul de presă din 8 iunie 2022, fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană.