Jumătate din Moldova nu este racordată la sistemul public de alimentare cu apă

Populaţia conectată la sistemul public de alimentare cu apă a reprezentat 74,9% din populaţia rezidentă a României în anul 2022, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).

”În anul 2022 populaţia conectată la sistemul public de alimentare cu apă a fost de 14.277.262 persoane, reprezentând 74,9% din populaţia rezidentă a României, cu 99.455 persoane mai mult decât în anul 2021. Creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite”, arată datele INS.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, în anul 2022, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea BucureştiIlfov (94,1%), urmată de regiunea Sud-Est (89,5%). Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (50,7%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (63,4%).

În anul 2022 volumul de apă distribuită a fost de 1.937.909.000 metri cubi, cu circa 540.539.000 m3 mai mult decât în anul 2021. Creşterea cea mai importantă s-a înregistrat în agricultură, volumul de apă distribuită fiind cu 464.177.000 m3 mai mare.

Cele mai mari cantităţi de apă distribuită s-au înregistrat în bazinele hidrografice Buzău-Ialomiţa (31,4%), respectiv Argeş-Vedea (16,1%).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed