Inspectori de la Direcţiei Sanitar Veterinară, luaţi la bătaie de patronul unui magazin, în timpul unui control

0

Potrivit victimelor, incidentul a avut loc la o societate comercială din localitatea Mihai Viteazu, în timpul unei verificări, iar în momentul în care i s-au solicitat documentele pentru mărfurile din domeniul legume-fructe bărbatul a devenit violent, a început să-i lovească pe inspectorii aflaţi în control şi să arunce cu saci cu marfă în ei şi în autovehiculul instituţiei cu care aceştia se deplasaseră.

 

Ulterior, lucrătorii DSVSA Călăraşi au sunat la 112, dar oamenii legii nu au mai venit la faţa locului, motivând că adresa incidentului le-ar fi fost indicată greşit. Ulterior, victimele s-au deplasat la postul de Poliţie din comună unde li s-a spus să reclame în scris incidentul.

 

Reprezentanţii IPJ Călăraşi spun că în cauză nu a fost depusă o plângere, iar conducerea instituţiei a dispus o verificare pentru a stabili dacă oamenii legii au procedat corect în acest caz.

 

„Până în acest moment nu a fost depusă nicio plângere, iar conducerea Poliţiei judeţene a dispus efectuarea unei verificări, în urma căreia, în funcţie de concluzii, vor fi luate măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, inspector Ramona Tudor.

 

Victimele se tem să reclame incidentul, în condiţiile în care, în urmă cu aproximativ doi ani, patronul societăţii respective a agresat o altă echipă aflată în control, cea a Gărzii de Mediu Călăraşi, formată din două femei, care au fost stropite cu benzină şi ameninţate că li se va da foc.