Întârzierea nominalizării unui ministru al Justiţiei riscă să declanşeze o criză în sistem

0

 Recentele declaraţii ale lui Victor Ponta şi ale lui Crin Antonescu indică faptul că lucrurile nu sunt tocmai limpezi, mai ales după ce şeful Guvernului şi al PSD a afirmat, în treacăt, că nu exclude un schimb de portofolii cu liberalii, iar Justiţia să revină social-democraţilor. 

Marţi, Crin Antonescu a făcut câteva afirmaţii destul de tranşante legate de nominalizarea unei persoane pentru portofoliul Justiţiei. În una dintre ele, care s-a vrut destul dură la adresa Cotrocenilor, Antonescu spunea că nu negociază cu Băsescu pe tema propunerii pe care liberalii o vor face pentru un nou ministru, amintind, totuşi, că va discuta acest lucru cu Ponta, dar că „responsabilitatea revine PNL”.

 

Antonescu a menţionat şi faptul că în discuţiile cu Ponta nu este vorba despre un troc. „Deci nu o discuţie despre vreun schimb sau un troc. (…) În condiţiile mai noi, dacă ele mai sunt în vigoare, atunci cu atât mai mult PNL trebuie să facă o propunere pentru Ministerul Justiţiei”, a susţinut preşedintele PNL. Surse apropiate liberalilor spun că nominalizarea ar putea fi făcută chiar miercuri, la şedinţa lunară  a Biroului Permanent Naţional, Antonescu afirmând, marţi seara, că are deja un om. 

 

De altfel, Ponta a şi renunţat ca, în calitatea sa de interimar la Justiţie, să se mai implice în nominalizarea  procurorului general şi a şefului DNA. În urma întâlnirii de la CSM, Ponta a spus că s-a convenit ca nominalizările să fie făcute de viitorul ministru al Justiţiei. Prin urmare, aşa cum zicea şi Antonescu, responsabilitatea revine integral PNL, nu doar pentru persoana care va prelua prelua Ministerul Justiţiei, dar şi, pe cale de consecinţă, pentru nominalizarea cât mai grabnică a procurorilor şefi la Parchetul General şi la DNA.

 

Orice întârziere în rezolvarea acestei situaţii, mai ales în contextul criticilor din Raportul MCV şi a faptului că Bruxellesul urmăreşte foarte atent evoluţiile din Justiţie în România, riscă să ne arunce într-o criză ca cea din 2008. La vremea respectivă, portofoliul Justiţiei a rămas neocupat timp de aproape trei luni, în condiţiile în care eram membri UE de doar un an şi putea fi activată clauza de salvgardare. Propunerea lui Cătălin Predoiu, făcută de premierul Călin Popescu Tăriceanu, a fost pus capăt acestei crize. Predoiu a rămas ulterior în funcţie şi după ce PNL a trecut în opoziţie, el bucurându-se de sprijinul PSD şi PDL (deşi nu era membru al niciunuia dintre partide) pentru activitatea pe care a avut-o la minister. Nominalizarea lui Tăriceanu s-a dovedit responsabilă şi inspirată: în vremea lui Predoiu s-au modificat cele patru Coduri, s-au normalizat relaţiile cu partenereii externi şi a lăsat un sistem judiciar cu reguli acceptate de către partenerii europeni şi nord-atlantici.

 

Ca şi în urmă cu cinci ani, ar fi salutar ca persoana pe care liberalii o vor propune să întrunească un accept larg, pentru a nu crea noi întârzieri şi intrarea într-o criză a Justiţiei.