În Germania, Franţa şi Polonia, este ilegal să publici materiale pro-naziste sau cu continuţ care neagă Holocaustul. Pentru a se conforma cu legile aceste ţări, Google nu afişează link-uri către aceste site-uri în rezultatele căutării sale de pe paginile google.de, google.fr sau google.pl. Vezi pe CNN Money ce fel site-uri cenzurează Google. Luni Google va anunţa decizia de a se retrage sau nu din China.
Obama reuşeşte să treacă legea care reformează sistemul asigurărilor medicale de Congres, scrie USA Today. Adoptarea textului este prima mare victorie legislativă internă a preşedintelui Barack Obama. Reprezentanţii congresului au adoptat ieri proiectul de lege referitor la reforma sistemului de asigurări medicale cu o majoritate de 219 voturi, cu trei mai multe decât cele 216 voturi necesare pentru a trece proiectul de lege.
Partidul lui Nicolas Sarkozy, Uniunea pentru Mişcare Populară, a pierdut al doilea tur de scrutin al alegerilor regionale din Franţa, scrie Huffington Post. Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea voturilor, socialiştii au obţinut peste 52%, în timp ce partidul lui Sarkozy a atras doar 35 % din voturi.
GM Daewoo a rechemat în service peste 58.000 de maşini pentru posibile defecte de fabricaţie. Majoritatea sunt maşini marca Winstorm, scrie CNN. Modelele 4x4 lansate în 2006 şi 2007 sunt suspectate că ar avea probleme cu direcţia. Modelele Winstorm şi Lacetti Premiere sunt cunoscute în străinătate sub numele de Chevrolet Captiva si Chevrolet Cruze.
Citeşte şi Revista presei interne 22.03.2010 - Bancherii lasă dobânzile la lei sub 10%
Revista presei internaționale 22.03.2010 - Top site-uri cenzurate de Google
Publicat la 22.03.2010, 07:12:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
