Investiții de peste 200 de milioane de euro în viticultură în 5 ani

„Fondurile europene pe care le-am avut la dispoziţie prin programul de reconversie şi replantare a viţei de vie au fost de peste 200 de milioane de euro şi au fost investite în viticultură în ultimii 4-5 ani, iar sume asemănătoare vor fi investite din 2014 până în anul 2018 astfel încât să dezvoltăm în continuare viticultura românească”, a precizat Constantin.

 

Acesta a subliniat că din suprafaţa totală de 180.000 de hectare de viţă nobilă existentă în România, circa 10% a beneficiat de investiţii din fonduri europene.

 

„Din suprafaţa totală de 180.000 de hectare pe care o avem în momentul de faţă cu viţă nobilă, cred că 18.000 de hectare au beneficiat de finanţare europeană prin programul de reconversie şi replantare. Cred că vinul românesc poate fi considerat un adevărat ambasador al României peste hotare din punct de vedere al calităţii recunoscute la nivel internaţional”, a adăugat şeful MADR.

 

În opinia acestuia, autorităţile trebuie să încerce să aloce mai multe fonduri pentru promovarea vinului românesc peste hotare.

 

‘Cred că ne revine nouă, autorităţilor misiunea de a încerca să alocăm mai multe fonduri pentru promovarea vinului românesc pentru că azi avem ce să promovăm. În prezent, vinurile româneşti sunt promovate cu fonduri europene sau de la bugetul statului în ţări îndepărtate, cum ar fi China, Japonia, SUA sau Rusia, pieţe pe care avem capacitatea de a exporta şi din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ”, a mai menţionat oficialul MADR.

 

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat, joi, la o conferinţă de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), desfăşurat la Biblioteca Naţională a României.

 

Evenimentul este organizat la iniţiativa Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Viti-Vinicole (ONVPV) de către Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), în parteneriat cu ASER Wineconsulting.

 

IWCB 2013 se desfăşoară sub egida Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România (MADR) şi sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), fiind cea de a X-a ediţie recunoscută în ultimii ani de acest for interguvernamental care grupează 45 de ţari producătoare şi consumatoare de vin din lume.

 

În anul 2013 au fost înscrise în concurs 541 probe, din 18 ţări producătoare de vin, vinurile din afara României reprezentând 40% din totalul probelor. Ţinta pentru următorii trei ani este atragerea a peste 2.000 de probe în concurs.

 

România ocupa a X-a poziţie în topul consumului de vin pe plan mondial, iar IWCB va trebui să devină o competiţie pe măsura importanţei ţării noastre în acest domeniu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed