Investiţiile străine directe în România s-au înjumătăţit în primele nouă luni, la 3,5 miliarde euro

"Deficitul contului curent în perioada ianuarie-septembrie 2009 a fost finanţat integral prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 3,525 miliarde euro, comparativ cu 6,994 miliarde euro în perioada ianuarie-septembrie 2008", se arată în comunicatul Băncii Naţionale a României (BNR).

Totodată, după primele nouă luni din acest an, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3,313 miliarde euro, în scădere cu 74,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2008.

În perioada ianuarie-septembrie 2009, creditele intra-grup au reprezentat 50,3% din investiţiile străine directe, însumând 1,774 miliarde euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 49,7%, respectiv 1,751 miliarde euro, a mai anunţat BNR.

În intervalul similar din 2008, creditele intra-grup însumau 2,4 miliarde euro, iar participaţiile la capital – 4,58 miliarde euro.

Creditele pe care le iau firmele localizate în România de la companiile-mamă cu sediul în străinătate au potenţialul de a adânci deficitul de cont curent, deoarece vor fi returnate la scadenţe.

În primele opt luni, investiţiile străine directe scăzuseră cu 53,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 3,154 miliarde euro, fiind cu aproape 29% peste nivelul deficitului de cont curent pentru acel interval.

Situaţia investiţiilor străine directe s-a deteriorat, însă, comparativ cu începutul acestui an. Astfel, după primele două luni, investiţiile străine directe în România erau în creştere cu 38,1% pentru ca, la finalul primului trimestru, să se înregistreze un declin anual de 13,9%.

Investiţiile s-au diminuat mai mult după primele patru luni, respectiv cu 44,4%, apoi scăderea s-a temperat uşor, astfel că, în primele cinci luni, investiţiile străine directe s-au redus cu 42%, la finalul primului semestru, scăderea a fost de 43%. Declinul a început să se accentueze ulterior, iar în primele şapte luni, investiţiile străine directe se micşoraseră cu 48%.

Anul trecut, investiţiile străine directe în România au crescut cu 24,5%, până la 9,02 miliarde euro, acoperind 53,5% din deficitul contului curent.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed