Investitorii globali au decis cele mai bune programe de comunicare cu investitorii și cei mai buni profesioniști

0

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) în colaborare cu Institutional Investor – lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor – recunosc performanța în Relația cu Investitorii (IR) din România în cadrul Galei AR&IR. Reprezentanții Fondul Proprietatea și OMV Petrom au fost cei mai votați profesioniști de către investitorii instituționali din întreaga lume.

 

Greii ruși de la GAZPROM vin cu bani mulți în Portul Constanța

 

Johan Meyer, CEO, Fondul Proprietatea:

“În ultimii 10 ani de la preluarea de către Franklin Templeton a mandatului de manager al Fondului Proprietatea, ne-am dedicat creșterii vizibilității și profilului Fondului, a pieței de capital locale și a Romaniei în general, în rândul unei baze mai largi de investitori instituționali. Privim cu mândrie în urma unei decade în care am contribuit la includerea României pe harta a numeroși investitori străini prin road-show-uri regulate, participări la conferințe din întreaga lume dedicate piețelor emergente și de frontieră, întâlniri cu varii părți. In plus, credem cu tarie că succesul Fondului va continua să se reflecte în mod pozitiv asupra atractivității Romaniei ca destinație de investiții atât pentru investitorii locali, cât și pentru cei internaționali, în anii următori. Suntem profund onorați să vedem o recunoaștere din partea comunității de investiții a eforturilor noastre în relațiile cu investitorii, în vederea comunicării mesajului Fondului Proprietatea în mod deschis și transparent. Ca de obicei, ramânem dedicați dezvoltării pieței românești și vom continua să organizăm întâlniri și evenimente dedicate investitorilor, pentru a promova România ca destinație de investiții de încredere și promițătoare.”

 

Atac fără precedent: ”Rafila și Streinu-Cercel au compromis moral măsurile pe care le-au susținut”

 

Alina Popa, CFO OMV Petrom:

“Suntem onorați de recunoașterea și aprecierea primite din partea comunității investitorilor privind angajamentul continuu al OMV Petrom de a fi o companie transparentă, o propunere sustenabilă și atractivă pentru toate părțile interesate. In acest an plin de provocari și incertitudini, tehnologiile digitale ne-au permis să rămânem aproape de investitori. Ne-am intensificat eforturile de comunicare frecventă și deschisă despre povestea companiei noastre, rezilientă chiar și în noul context de piață, iar temele legate de sustenabilitate reprezintă o prioritate pe agenda noastră de comunicare cu investitorii. Pentru viitor, întrucât ne aflăm pe un drum al transformării în sectorul nostru, rămânem foarte motivați în a ne angaja în dialog proactiv cu investitorii cu privire la sustenabilitatea performanței afacerii noastre.”

 

Marian Năstase, Președinte Consiliu Director, ALRO:

“Votul investitorilor individuali reprezintă un semn al încrederii și ne onorează. Am avut întotdeauna o relație pe termen lung cu investitorii individuali, bazată pe încredere și onestitate, iar astfel de rezultate reprezintă confirmarea abordării noastre. De asemenea, această recunoaștere vine într-un an marcat de condiții excepționale generate de criza sanitară, în timp ce industria aluminiului se confrunta deja cu condiții de piață dificile. Cu toate acestea, în ciuda acestui context nefavorabil, am reușit să rămânem fideli strategiei noastre, toate segmentele noastre sunt operaționale și funcționăm la parametri normali. În plus, am reușit să facem pași importanți în prezentarea abordării noastre privind sustenabilitate și am livrat un raport remarcabil pentru anul 2019. Ne bucurăm că eforturile noastre în această direcție, apreciate de o echipă independentă de experți, s-au concretizat în obținerea unuia dintre cele mai bune Rapoarte de Sustenabilitate de pe piața din România. Astfel, încă o dată, ALRO a dovedit că reprezintă tradiție, stabilitate și dedicare 100% pentru toate părțile interesate de activitatea companiei și vă pot asigura că va fi la fel și în viitor.”

 

Amani Korayeim, Director, EMEA Sales & Product Development, Institutional Investor:

“Anul acesta a fost supus unui test de stres pentru multe companii, în particular dificil pentru liderii din afaceri care au fost atent supravegheați pentru a demonstra reziliență și agilitate în afaceri. Companiile cu funcții proactive în Relația cu Investitorii și care au asigurat informații relevante, actualizate și prospective, ca parte a strategiei lor de răspuns la criză, au avut o șansă mai bună de a câștiga încrederea investitorilor.

Relația cu Investitorii este esențială pentru modul în care companiile sunt văzute și evaluate și oferă o punte de legătură între comunitatea de investiții și echipa de management executiv. Pentru a gestiona în mod eficient Relația cu Investitorii și pentru a îmbunătăți comunicarea, trebuie să măsori calitatea Relației cu Investitorii în mod regulat, exact ceea ce ne propunem să facem cu sondajul anual și independent al Instiutional Investor.”

 

Daniela Șerban (foto), Președinte și Co-fondator ARIR:

“Într-un context de piață deosebit de dificil, dialogul proactiv cu investitorii s-a dovedit esențial. Am văzut companii foarte active în ceea ce privește inițiativele de adaptare la noua situație, mai mult angajament din partea conducerii cu investitorii. Suntem mândri să contribuim la realizările pieței de capital din România și să premiem pentru al doilea an consecutiv cei mai buni profesioniști și activitatea lor cu investitorii.”

 

Rezultatele sondajului Institutional Investor reflectă opiniile a 385 de profesioniști din investiții de la 240 de firme de servicii financiare. Din cele 380 de companii nominalizate și 829 de persoane din sondajul aferent acest an, 8 companii și persoane din România au reușit cu succes să primească feedback de la profesioniștii în investiții. Companiile listate au fost analizate cu mare atenție, iar clasamentele pentru cel mai bun CEO, cel mai bun CFO, cea mai bună companie în IR și cel mai bun Profesionist în IR sunt următoarele:

 

 

 

 

 

 

 

 

Investitorii individuali activi pe piața de capital din România au votat și compania cu care au comunicat cel mai bine în ultimul an prin intermediul website-ului ARIR. Încurajăm investitorii să evalueze transparența companiilor, calitatea raportării și comunicarea acestora din perspectiva disponibilității și proactivității echipei de relații cu investitorii. Câștigătorii sunt:

 

Cea mai bună Companie pentru Relația cu Investitorii 2020 – alegerea investitorilor individuali

ALRO

Teraplast

Antibiotice

 

ARIR a inclus pentru prima dată o nouă categorie de premii – “Cel mai bun raport de sustenabilitate”, considerând importanța tot mai mare acordată de investitori informațiilor nefinanciare și trecerea la noul statut de piață emergentă care va aduce piața de capital din România în vizorul unei categorii de investitori mai mari.

Cel mai bun raport de sustenabilitate 2019

OMV Petrom

ALRO

Electrica

 

Juriul compus din Adina Ardeleanu – Co-Fondator Financial Intelligence, Adrian Codîrlașu – Vicepreședinte CFA Romania, Cristian Petre – Portfolio Manager NN Pensii, Mihaela Stoica – CEO Intercapital Invest și Mugur Popescu – Investment Director BCR Pensii a evaluat rapoartele, bazat pe 8 criterii definite împreună cu specialiști din piață.