Investitorii sunt interesaţi de birourile în construcţie şi neînchiriate

0

Investitorii imobiliari cumpără clădirile destinate birourilor, înainte ca acestea să fie închiriate complet pentru că piaţa duce lipsă de astfel de spaţii, a declarat pentru NewsIn preşedintele companiei imobiliare Regatta, Eduard Uzunov.

O caracteristică importantă a anului 2006 a fost tendinţa de achiziţionare a clădirilor de clasă A deja închiriate de către fondurile de investiţii. Spre sfârşitul anului, când fondurile nu au mai putut găsi clădiri închiriate adecvate pe care să le cumpere, acestea şi-au îndreptat atenţia către clădirile de clasă A, care urmează a fi închiriate. Datorită interesului mare pentru produse de calitate, o astfel de achiziţie are un grad scăzut de risc, a explicat Uzunov.

Potrivit Asociaţiei internaţionale a proprietarilor şi administratorilor de clădiri (BOMA), o clădire de tip A trebuie să aibă o suprafaţă pe nivel de cel puţin o mie de metri, acces la transport, podea suspendată, lifturi cu perioadă de aşteptare sub 30 de secunde, ventiloconvectoare care să permită climatizarea individuală pentru fiecare încăpere, iluminare cu cel puţin 500 de lucşi în zonele de birouri şi de 300 de lucşi în zonele adiacente, precum şi o înălţime a camerelor de cel puţin 2,7 metri. De asemenea, în ceea ce priveşte spaţiile de parcare, clădirile din zonele centrale ar trebui să ofere cel puţin un loc pentru fiecare 150 de metri pătraţi de spaţiu închiriabil, iar în zonele mai puţin aglomerate, un loc la 50-70 de metri pătraţi închiriabili.

"Cele mai căutate birouri sunt cele de clasă A, amplasate în zona ultra-centrală şi de nord. Oferta de spaţii de birouri de clasă A a fost foarte scăzută, astfel că gradul de ocupare al stocului existent este de 98%", a explicat oficialul Regatta.

Chiria pentru birourile de clasă A a oscilat, în 2006,  între 18 şi 22 de euro pe metru pătrat pe lună, în timp ce chiriile pentru spaţii de birouri de categorie B au ajuns la 12-17 euro pe metru pătrat. Randamentul investiţiilor pe acest segment a oscilat, în 2006, între 7% şi 8%.