Iohannis, discurs în Parlamentul European: Ne confruntăm cu o erodare a valorilor la nivelul Uniunii Europene

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European, că ne confruntăm cu o erodare a valorilor la nivelul Uniunii Europene, ceea ce alimentează percepţia de declin pe care unii o au despre Europa sau, cel puţin, despre rolul de lider şi rolul global al Europei, şi de aceea, trebuie să facem mai mult pentru a promova sentimentul şi certitudinea că facem parte cu toţii din aceeaşi comunitate de valori, care trebuie protejată de fiecare dintre noi.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul discursului susţinut în plenul Parlamentului European că ”Uniunea noastră se confruntă cu provocări geostrategice fără precedent, iar viitorul nostru şi cel al generaţiilor viitoare depinde de fiecare decizie pe care o luăm acum”.

”La nivel global, ordinea internaţională bazată pe reguli este contestată repetat. Rusia îşi continuă agresiunea împotriva Ucrainei. În jurul Uniunii, instabilitatea şi insecuritatea au atins niveluri alarmante. Conflictul deschis din Orientul Mijlociu, situaţia din Marea Roşie şi evoluţiile îngrijorătoare din Sahel, toate acestea au un impact sistemic asupra propriei noastre securităţi. Schimbările climatice, dificultăţile economice şi migraţia ilegală continuă să genereze la rândul lor un impact negativ, sporind complexitatea dinamicii globale. Pe lângă toate aceste provocări, asistăm la o criză a valorilor şi, din ce constat, la o criză de încredere a publicului în instituţiile noastre”, a arătat şeful statului în discurs.

Klaus Iohannis a arătat că ”ne confruntăm, într-adevăr, cu o erodare a valorilor la nivelul Uniunii Europene, ceea ce alimentează percepţia de declin pe care unii o au despre Europa sau, cel puţin, despre rolul de lider şi rolul global al Europei”.

”De aceea, trebuie să facem mai mult pentru a promova sentimentul – şi certitudinea – că facem parte cu toţii din aceeaşi comunitate de valori, care trebuie protejată de fiecare dintre noi”, a adăugat Iohannis. Preşedintele României a menţionat că, ”într-un astfel de moment crucial, ne stau în faţă întrebări fundamentale, şi trebuie să le răspundem împreună, ca europeni, cu viziune, curaj şi responsabilitate”.

”În primul rând, „Ce putem face şi ce trebuie să facem ca Uniune?”. Provocările actuale ne împing spre o regândire transformatoare a acţiunilor noastre. Ultimii ani au dovedit că acţiunea noastră comună, ca întreg, ca o adevărată Uniune, este esenţială. Unitatea noastră a fost testată în mod repetat şi nu s-a clintit. Mai mult decât atât, aceasta a constituit o surpriză strategică pentru unii şi ne-a adus avantaje tactice. Ar trebui să construim pe această bază. În al doilea rând, dacă ne gândim mai departe, apare o altă întrebare crucială: „Ce putem face mai mult pe plan intern?”. Consolidarea rezilienţei noastre interne este o condiţie fundamentală pentru o Uniune mai puternică şi pentru rolul său geopolitic sporit. Aceasta este poate cea mai complexă discuţie”, a subliniat preşedintele.

Şeful statului a mai spus că ”discuţia include şi necesitatea de a identifica cele mai bune strategii pentru a răspunde la ameninţările hibride şi pentru a spori funcţionalitatea sistemelor democratice şi înseamnă şi dezvoltarea de politici sectoriale, precum tehnologia, inclusiv în ce priveşte inteligenţa artificială, combaterea schimbărilor climatice, stimularea competitivităţii prin producţie industrială şi lanţuri de aprovizionare durabile.

”Am convingerea că succesul demersurilor în aceste domenii depinde de o Piaţă Unică puternică, ce poate oferi soluţii la multe dintre problemele cu care ne confruntăm, încurajând creativitatea şi dezvoltarea pe scară largă. Noi, ca Uniune, luăm acum măsuri fără precedent pentru a ne îndepărta de o abordare reactivă în consolidarea rezilienţei noastre interne. Acţionăm pentru consolidarea capacităţilor noastre interne, în domenii precum infrastructura, tranziţia ecologică şi digitală, reacţia la situaţii de urgenţă şi dezastre naturale, eficienţa energetică şi lanţurile de aprovizionare”, a spus Iohannis în discurs.

”În pofida opiniilor unora, suntem mai puternici acum decât eram acum cinci ani. Am dat dovadă de o unitate remarcabilă în, probabil, cele mai dificile circumstanţe cu care a trebuit să ne confruntăm ca Uniune. Cu toate acestea, mai avem mult de lucru. Construcţia noastră europeană comună este, până la urmă, un proiect aflat în curs de desfăşurare. Aşa cum afirma Jacques Delors, liderul european vizionar căruia i-am adus recent un omagiu, „Modelul european este în pericol dacă eliminăm principiul responsabilităţii personale”. Prin urmare, dragi colegi, este responsabilitatea noastră comună de a face tot ce putem pentru toţi cetăţenii noştri”, a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a afirmat că avem o responsabilitate specială faţă de tinerii noştri.

”Generaţiile viitoare privesc spre noi cu speranţă şi optimism în vremuri volatile din punct de vedere geopolitic şi marcate de dificultăţi socio-economice. Viitorul Europei depinde de capacitatea Uniunii de a le oferi răspunsuri sincere şi de a le livra rezultate concrete în ceea ce priveşte educaţia, sănătatea, prosperitatea, securitatea climatică şi oportunităţile de angajare. În urmă cu cinci ani, am adoptat Declaraţia de la Sibiu. Cele 10 angajamente asumate atunci sunt în continuare valabile. Unitatea, solidaritatea, coeziunea, statul de drept – acestea continuă să se afle în centrul acţiunii noastre europene comune. În ceea ce mă priveşte, voi rămâne, în eforturile mele viitoare, profund fidel acestor valori şi principii – şi sunt convins că acestea reprezintă baza pentru activitatea pe care o desfăşuraţi şi dumneavoastră aici, în Parlamentul European. Cred, de asemenea, că, împreună, putem menţine Uniunea pe calea succesului, rămânând fideli viziunii noastre privind o Europă unită şi mai puternică”, a spus şeful statului în final.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri