Ion Bârlădeanu a murit! Înainte să ajungă faimos, artistul a avut atelierul într-o ghenă de gunoi

Ion Bârlădeanu a murit! A fost artistul al cărui atelier a fost, înainte să se afirme la nivel mondial, o ghenă de gunoi.

Cu o foarfecă, Ion Bârlădeanu și-a ”decupat” viața de gunoier, și a ajuns vedetă realizând mii de colaje haioase. Înainte să ajungă unul dintre cei mai importanți artiști contemporani europeni ai curentului pop-art, Nea Ion a dus o viață sărăcăcioasă, într-o cămăruță de 6 metri pătrați, ca apoi să eșueze în ghena de gunoi a unui bloc din zona Calea Moșilor, București. Ani la rând a tras după el un căruț de colectat maculatură, materia primă pentru colajele sale inedite, care, într-un final norocos, au fost admirate în multe galerii europene. Munca sa artistică a cucerit-o și pe Angelina Jolie (FOTO) care a fost prezentă la un vernisaj al său, la Paris.

Anul trecut, artistul a cărui viață uimitoare este ilustrată de un film documentar produs de HBO, ne-a făcut o confesiune uimitoare: ”Nu câștig nimic din meseria asta. Însă avantajul e că văd lumea. M-am ales cu un rând de dinți noi, dulapuri pline cu colaje și reviste în două camere cu chirie, pe care o plătește domnul Dan Popescu (proprietarul galeriei de artă prin care Ion Bărlădeanu a devenit cunoscut – n.r.). De fapt, mai mereu bani n-am avut. Iar când am avut, n-au dovedit că mă ajută”.

Florin Calinescu revine în prime-time. Diseară începe Florin Călinescu Show

 

Ion Bârlădeanu a murit la 75 de ani! În ultimii 10 ani de viață, a devenit din gunoier, artist de largă recunoaștere

Născut într-un sat din Vaslui, plecat din copilărie de acasă, povestea lui Ion Bârlădeanu reprezintă un scenariu savuros de film. De fapt asta a fost și dorința mare a artistului ce a expus în multe galerii de artă consacrate. Elogiate de mulți alți artiști consacrați, planșele sale s-au născut din tonele de maculatură pe care Ion Bârlădeanu le-a transportat zilnic, încă din anii ’80, la un centru de colectare. Întâlnirea cu Dan Popescu, proprietarul unei galerii de artă, a fost momentul ce i-a schimbat radical viața.

Topul celor mai vizionate filme din istoria cinematografiei românești. Ce film celebru se află în fruntea clasamentului

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed