Irina Socol (SIVECO) a fost arestată

0

Este vorba despre un dosar de evaziune fiscală cu o valoare de 10 milioane de euro. Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă de instanţă şi pentru Aurora Crusti, preşedintele comercial adjunct şi acţionar al SIVECO România.

 

Irina Socol, care va împlini 57 de ani pe 23 septembrie, este un antreprenor discret, cu rare apariţii în media sau la conferinţele de specialitate, al cărei nume este legat de SIVECO, compania pe care a fondat-o în 1992, alături de soţul său. Cei doi erau angajaţi ca ingineri software la ICI – unul dintre cele mai puternice institute din industria de calculatoare a României din acea vreme.

 

Preşedintele SIVECO Irina Socol a colaborat cu firme de fier vechi, cu persoane de etnie romă din Sinteşti căutătoare de fier vechi şi cu un fost ofiţer SRI pensionat şi a semnat procesele-verbale de recepţie a unor lucrări şi servicii care în realitate nu au avut loc, arată procurorii.

 

Procurorii prezintă elementele care dovedesc fictivitatea prestărilor de sevicii de către firmele tocmite de SIVECO, prin contractele nelegale verificate de anchetatori.

 

Astfel, se arată în documentul citat, societăţile prestatoare nu au avut angajaţi, iar asociaţii şi administratorii societăţilor prestatoare nu au cunoştinţele necesare pentru a presta astfel de servicii.

 

„Astfel, de la Eurovip, SIVECO România a achiziţionat în cursul anului 2009 servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip l-a avut ca asociat şi administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuieşte în satul Sinteşti, Ilfov şi care nu ştie să scrie şi să citească. Toţi banii care au fost încasaţi de Eurovip de la SIVECO România au fost retraşi în numerar pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi de la persoane fizice. Practic, aşa cum rezultă din documente, societatea Eurovip achiziţiona fier vechi, dar vindea programe informatice“, se arată în documentul procurorilor.

 

Anchetatorii mai notează că „persoanele din satul Sinteşti, Ilfov, unde se află o importantă comunitate de etnie romă, se ocupă în principal cu colectarea deşeurilor de fier vechi şi nu cu crearea de programe informatice“.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.