ISĂRESCU vorbește despre o nouă criză. Și România poate fi afectată

0

„Trebuie să fim conştienţi că, în contextul ultimelor valuri de atacuri cibernetice, mulţi vorbesc despre un adevărat război cibernetic în desfăşurare, în părţi ale lumii, nu este exclusă apariţia unei crize pe plan global greu de preconizat, greu de prevăzut, greu de întrevăzut, cu impact şi în ţara noastră”, a spus Mugur Isărescu, transmite Agerpres.

 

Acesta a precizat că prevenirea atacurilor cibernetice şi securizarea adecvată în faţa acestora nu mai sunt o opţiune, ci au devenit o necesitate, specialiştii din domeniu atrăgând atenţia că trebuie să accelerăm adaptarea la noile realităţi, iar în România se subliniază faptul că există riscul ca rezilienţa sistemelor noastre să fie diminuată semnificativ, alături de capacitatea instituţiilor publice şi private de a acţiona inteligent şi de a proiecta interesele naţionale la nivel internaţional.

 

Articolul integral pe CAPITAL.