Joburile din industria bunurilor de larg consum şi cea de consultanţă, cele mai căutate de tinerii talentaţi

După companiile din industria bunurilor de larg consum şi cea de consultanţă, tinerii foarte bine pregătiţi preferă industria bancară şi principalii jucători din Telecom. Pe primul loc în preferinţele participanţilor la sondaj se află compania Coca-Cola, urmată de Procter&Gamble şi Kraft Foods. Realizatorii sondajului spun că acest top al preferinţelor nu suprinde. Companiile respective urmăresc activ acest profil de mai bine de 10 ani. Ele sunt prezente continuu în piaţă şi adresează constant mesaje tinerilor cu potenţial.

Raportul a analizat şi aşteptările tinerilor talentaţi. În comparaţie cu alte profiluri din piaţă, tinerii cu o înaltă pregătire sunt mai atraşi de provocările profesionale şi au o toleranţă mai mare la incertitudine. Ei sunt singurii care au indicat “entuziasmul” printre trăsăturile care îi caracterizează. Analiza arată că tinerii talentaţi au aşteptări salariale mai mari, acestea fiind determinate în principal de experienţa internaţională şi obţinerea de diplome şi certificate care le demonstrează studiile. Raportul mai arată că ţinerii talentaţi reprezintă 17% din piaţa forţei de muncă. Sunt urmaţi de specialişti, într-o proporţie de 13 procente.

Profilul comun este caracteristic pentru 45% din piaţă, în timp ce pasivii reprezintă 24%. La acest studiu au participat 2.246 de respondenţi, tineri cu studii superioare din Bucureşti, cu vârste între 20 şi 30 de ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed