Jurnalul unei călătorii cu trenul, în secolul 21: Locomotiva s-a defectat de două ori în 25 de kilometri

Locomotiva a fost înlocuită, iar peste 25 de kilometri, aceasta s-a defectat din nou, defecţiunea fiind sesizată în staţia de la Floreşti-Prahova. O parte din călători au fost transferaţi în alt tren, cei care mergeau la Braşov, iar restul de călători aşteaptă o rezolvare la ora transmiterii ştirii.

 

Trenul are în componenţa sa 9 vagoane arhipline la momentul plecării, epuzându-se biletele care ofereau locuri, călătorii stând şi în picioare. Printre staţiile principale ale trenului Inter Regio se numără Ploieşti, Sinaia, Braşov, Cluj Napoca, Satu Mare.

 

„Este a doua oară când păţesc asta. Data trecută nici nu a parcurs 500 de metri de la plecarea din Braşov şi s-a stricat locomotiva. Am stat atunci jumătate de oră, că era gara aproape”, spune Andrei Cristian, călător CFR.

 

Controlorii din tren au fost asaltaţi de călători, aceştia explicând că nu au nicio vină pentru situaţia creată.

 

Unii călători sunt supăraţi de situaţie, exprimându-şi nemulţumirea către ceilalţi călători în legătură cu operatorul feroviar şi faţă de România în general, iar alţii au profitat de situaţie pentru a bea câteva beri de la vagonul restaurant.

 

Având în vedere că prima defecţiune a fost sesizată în staţia Brazi, la aproximativ 10 km de Ploieşti, locomotiva de rezervă a venit din Bucureşti, dar niciuna din cele două locomotive nu a fost dotată cu uneltele necesare schimbării, astfel că mecanicii au fost nevoiţi să improvizeze.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed