Klaus Iohannis: Guvernul aruncă în HAOS economia! E lăcomia pesediştilor de a lua bani mai mulţi

„Cu toţii am aflat probabil, majoritatea cu surprindere, că Guvernul pregăteşte ordonanţă de urgenţă pentru a introduce noi taxe şi impozite. Acest lucru mă duce cu gândul la o afirmaţie făcută de premier în discursul după aprobarea Guvernului din Parlament- cel inaugural, nu e cazul să citez, dar spunea că nu vom introduce noi impozite şi taxe. Iată că introduce. Această ordonanţă nu a fost discutată cu parteneri din mediul economic sau instituţional. Acest proiect nu are o analiză. Proiectul aruncă în haos economia”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

 

Preşedintele susţine că măsurile fiscale luate de Guvern arată că acesta nu are bani să acopere măsurile sociale şi că primul efect al „taxei pe lăcomie” va fi de fapt viaţa mai grea românilor care se vor confrunta cu scumpiri la gaze şi curent.

 

„Singurul rezultat pe care îl puntem ghici acum este că vom plăti cu toţii mai mult pentru curent şi gaz. Alt rezultat nu văd acum. În acelaşi timp, am primit asigurări de la cei responsabili în telecomunicaţii în domeniul că această chestiune îi va afecta şi pe ei şi vom plăti mai mult la telefon și internet. Deci pe scurt ne aşteptăm ca toate să se scumpească”, a adăugat președintele.

 

Şeful statului a solicitat Guvernului să retragă proiectul de OUG și să-l supună dezbaterilor cu patronatele și sindicatele.

 

„Se introduc schimbări, modificări, fără consultări, fără o analiză de fundamentare. Se introduce un nou concept, „taxa din lăcomie”. E lăcomia pesediştilor de a lua bani mai mulţi şi a-i gestiona cum consideră. Aceste lucruri vor da peste cap toată economia şi vor da peste cap bugetele tuturor românilor. Fac apel la guvern să se răzgândească, să o pună în discuţie, să o analizeze cu sindicate şi patronate”, a mai spus Iohannis.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed