Kremlin: Gazprom pune în aplicare decretul prezidenţial privind impunerea plăţilor în ruble pentru livrările de gaze

0

Comisia Europeană a spus că companiile europene vor trebui să îndeplinească cerinţe suplimentare, cum ar fi o declaraţie că obligaţiile lor contractuale sunt îndeplinite odată ce au depus valute neruseşti pentru gazele ruseşti.

”Toate contactele cu cumpărătorii de gaze au fost făcute prin Gazprom, aşa că Gazprom va publica informaţii despre rezultatele discuţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă telefonică zilnică cu reporterii.

Gazprom a refuzat să comenteze.

O sursă familiarizată cu discuţiile cu cumpărătorii de gaze care a refuzat să fie numită a spus că nu există claritate cu privire la modul în care va fi implementată schema, dar că munca a continuat.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut ţărilor pe care le numeşte ”neprietenoase” să fie de acord să implementeze schema conform căreia ar deschide conturi la Gazprombank şi ar face plăţi în euro sau dolari care ar fi convertite în ruble.

Peskov a spus că plăţile pentru livrările care au avut loc după intrarea în vigoare a decretului lui Putin sunt aşteptate în mai.

Rusia a anunţat planul după ce Moscova a lansat ceea ce numeşte o operaţiune militară specială în Ucraina pe 24 februarie, determinând sancţiuni occidentale împotriva Rusiei, inclusiv îngheţarea unei părţi din rezervele sale de aur şi valută. Majoritatea cumpărătorilor europeni de gaze ruseşti au respins iniţial schema de plată în ruble.

Moscova, totuşi, a avertizat Europa că riscă să-i taie aprovizionarea cu gaze dacă nu plăteşte în ruble, iar câţiva cumpărători de gaze ruseşti au spus de atunci că ar putea fi de acord cu cerinţele Moscovei.

Uniper, principalul importator de gaze ruseşti al Germaniei, a declarat luni că va fi posibilă plata pentru livrările viitoare fără a încălca sancţiunile Uniunii Europene.

 Ungaria a declarat că plănuieşte să plătească gazele ruseşti în euro prin Gazprombank, care va transforma plata în ruble pentru a îndeplini noua cerinţă.