La 17 ani are peste 150 de podiumuri în motorsport

0

Bogdan Duma, vicecampionul național de la Super Rally, a fost, la 10 ani, cel mai tânăr pilot licențiat FIA. Clujeanul a avut în 2023 un sezon extraordinar și în competițiile internaționale. El a concurat în Porsche Sprint Challenge din Benelux, unde a obținut 9 victorii din 10.

Bogdan Duma este fenomenul din motorsportul românesc și nu numai! Pilotul are 17 ani, iar în ultimii 7 a concurat și în competițiile din străinătate.

“La 10 ani am ajuns să fiu cel mai tânăr pilot licențiat FIA pe automobilism. Am mers în Ungaria să mă uit la o etapă de Rallycross și mi-a plăcut, am vorbit cu oamenii de acolo și mi-au zis că momentan sunt prea mic aveam 9 ani, dar de la 10 pot să particip”- Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Până la această vârstă, Boghi, cum îi spun prietenii, are un palmares impresionant!

“Mi-e greu să spun, am peste 150 de podiumuri și am concurat în 10 campionate”- Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Pentru tânărul pilot din Cluj, 2023 a fost un an foarte bun. În țară, a devenit vicecampion la Super Rally, iar în străinătate a concurat în Porsche Sprint Challenge din Benelux.

„A fost un sezon genial, cu 9 din 10 victorii, a fost wow„- Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Nu vrea o mașină de oraș de fițe

În cursele de Super Rally, Bogdan se dă cu o bijuterie de mașină.

“Acest Radical este ales de mine, mi-am dorit mult această mașină și de 2 ani mă bucur de ea “- Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Când va împlini 18 ani, tânărul pilot își va lua și permisul, dar nu vrea să își cumpere o mașină scumpă. „Pentru mine, mașina de oraș nu contează, vreau ceva mic să pot parca, pentru că la Cluj-Napoca e greu cu parcările. Prefer să bag bani în mașinile de curse, decât să îmi cumpăr o mașină scumpă, să mă laud cu ea” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Bogdan este elev în clasa a XII-a și nu își neglijează școala.

„Școala se împacă bine cu sportul pentru că tot timpul îmi recuperez orele, nu chiulesc fără motiv”- Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

După ce termină liceul, el va merge să studieze în străinătate.

„Mă gândesc la o universitate pe Media Marketing, în Olanda„ – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

A început cu kartingul

Bogdan Duma face parte dintr-o familie cu ștate vechi în motorsport.

“Bunicul și tata au fost piloți și probabil de aici această pasiune. Să stai toata ziua printre mașini și motoare nu ai cum să nu te îndrăgostești și tu” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

La 6 ani, el și-a început activitatea.

„De când sunt mic, tata mă punea în kart, dar la 6 ani am început la nivel profesionist. La 7 ani, concuram în Campionatul de Karting, iar la 8 am trecut la mașini, am concurat în cel de Viteză în Coastă”- Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Tatăl lui Bogdan este cel care își însoțește fiul la toate cursele din țară și din străinătate.

„Tata este omul bun la toate, tata e mecanic, eu sunt doar pilot, tata face restul. Părinții mei m-au susținut din prima clipă, sunt mândri de mine și de ce am realizat până acum. La început, mamei i-a fost frică, e ceva normal, apoi s-a obișnuit cu ideea” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

În fiecare campionat, concurează cu altă mașină

Până acum 2 ani, pilotul concura în toate campionatele la care participa cu aceeași mașină.

„Nu aveam altele, dar cum am mai crescut, s-au dus și restricțiile de vârstă și pot participa. La Super Rally concurez cu un Radical SR3, la Viteză în Coastă cu un Mitsubishi ” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Bogdan explică și de ce e mult mai bine să piloteze mașini diferite.

„Mi-am dat seama că nu e ok să mergi cu aceeași mașină în toate campionatele pentru că una are pregătire de raliu, una de circuit, una de coastă și nu le poți amesteca” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Întreținerea Radicalului pe care concurează la Super Rally este una foarte costisitoare.

„Reviziile trebuie făcute o dată la 40 de ore de funcționare, motorul trebuie trimis în Anglia la revizie, revizia costă undeva la 10.000 de euro, plus cauciucuri, plus carburant. Totul e foarte scump” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Sala, momentul lui de relaxare

În afara mașinilor, Bogdan mai are o pasiune.

„Merg zilnic la sală, de 2 ani am avut pauză doar dacă am fost accidentat. Acolo simt că mă deconectez și mă eliberez de tot stresul din timpul curselor. Acolo sunt doar eu cu căștile și cu greutățile” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

Dintre toate campionatele în care a concurat până acum, Bogdan are și unul care i-a plăcut mult.

„Fără discuție <> din Belelux. A fost un vis de-al meu de când eram mic să concurez în GT-uri, în cel mai frumos campionat” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

În 2024, sportivul mai vrea să își împlinească un vis. „Aștept să conduc mașina visurilor mele, un Porsche 993 G3 Cup” – Bogdan Duma, vicecampion național la Super Rally în 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.