Compania de dans Ballets Jazz Montréal vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXIV-a ediție a Întâlnirilor JTI, cu spectacolul „Dance Me”, care va fi prezentat pe 16 și 17 noiembrie, ora 19:30, pe scena Teatrului Național București. Cu această ocazie, Money.ro vă prezintă în exclusivitate detalii despre spectacol, într-un interviu cu Ihsam Rustem, unul dintre cei trei coregrafi ai spectacolului.

-Trei coregrafi cu trăsături și personalități complementare – Andonis Foniadakis, Annabelle Lopez Ochoa și Ihsan Rustem, creează un univers intens și profund. Ce are în comun modul în care vă exprimați coregrafic?
Andonis, Annabelle și cu mine creăm un univers intens și profund. Cred că fiecare dintre noi este diferit, dar suntem suficient de apropiați încât să ne poți pune sub aceeași umbrelă în seara spectacolului, ceea ce face ca această producție să funcționeze. Și mai există ceva ce ne ancorează împreună: rolul lui Eric Jean, regizorul și dramaturgul acestei producții. Rolul lui a fost să împletească legăturile dintre noi trei. Așa că a creat aceste tranziții, care funcționează ca un fir roșu pe tot parcursul serii, asigurându-se că seara are un flux și o structură în care puteți urmări cu adevărat, de la început până la sfârșit ceea ce se petrece pe scenă. Aveți aceste abordări destul de diferite ale muzicii, ale poeziei, din punct de vedere stilistic și coregrafic, dar într-un mod coeziv în care amestecul este unitar. Cred că, de fapt, el a avut cea mai importantă treabă: să aducă împreună trei coregrafi destul de diferiți, care se completează unul pe celălalt, dar care abordează lucrurile destul de diferit, într-o singură seară. Și cred că a făcut o treabă minunată.

– Ce e diferit la fiecare dintre voi?
Andonis lucrează mult cu o abordare extrem de fizică și complexă a dinamicii și muzicalității. Așa că a luat cu adevărat ritmurile și pulsul muzicii lui Cohen ca pe un factor de inspirație de la care pornește. În timp ce eu am luat în principal poezia și impulsul și inspirația din spatele cuvintelor drept inspirație. Annabel este o coregrafă care exprimă foarte frumos emoția, s emoțională, așa că cred că a luat cu adevărat lumea și a creat adevărate… peisaje în duetul ei. Și astfel a îmbogățit seara. Deci, fiecare venim din lumi ușor diferite, dar sunt lumi care se completează.

– Ce ne poți dezvălui despre dansatori?
Pentru mine, sunt de talie mondială. Absolut de talie mondială! Sunt dansatori foarte tehnici, dansatori emoționali cu performanțe fizice remarcabile și cu bun simț. Cred că este nevoie de toate aceste calități pentru a exprima bogăția din spatele muzicii, muzicalitatea poeziei. Este nevoie de toate acestea pentru a se poate face comutarea între cele trei stiluri foarte diferite de coregrafie. Așa că aș spune că acești dansatori sunt versatili, puternici… fabuloși!  

– Cum v-ați întâlnit pentru acest proiect?
De fapt, chiar până la sfârșit noi am lucrat mai degrabă independent. Fiecare a venit în momente diferite. Coregrafii, noi, nu am avut contact direct unul cu celălalt. Mai degrabă, am lucrat prin Eric Jean, dramaturgul și regizor, precum și prin Louis Robitaille. Deci ei au fost principalele ancore ale serii care au dat tonul întregului spectacol. Cumva, am lăsat această nuanță foarte mult pe seama lor. Și tocmai spre sfârșit ne-am adunat și s-a legat totul, a curs. Am și tăiat o parte a coregrafiilor, când le-am văzut puse împreună. Abia atunci am avut viziunea finală, pentru că până nu le vezi pe toate împreună nu știi niciodată cum va fi. Ne puteam doar imagina. Așa că am făcut schimbări drastice spre final, ceea ce este normal și necesar în timpul unui proces de creație.

– Cât de mult v-a inspirat muzica? Coregrafiile sunt dependente de fragmentele lui Cohen sau pot fi interpretate și pe alte partituri?
Pe scurt, nu, nu ar putea fi interpretate altfel. Coregrafia este inspirată de versurile, de cuvintele lui Cohen și poate fi interpretată numai pe muzicalitatea acestora. Nu s-ar porivi pe nicio altă muzică din lume. Este totul atât de specific și tocmai cercetarea nuanțelor sentimentelor face această lucrare unică. Am fost cu adevărat inspirat de toate cercetările pe care le-am făcut pentru fiecare dintre melodiile sale! De asemenea, este ambiguu. Este un poet de geniu care nu oferă pe tavă răspunsurile, ci împrumută secrete ascunse în cuvinte pentru a te face să muncești să încerci să le analizezi. Și mi s-a părut fascinant întregul proces. Deci da, pentru mine, și asta este ceva unic pentru această producție. Și găsesc o anumită bogăție care izvorăște din asta.

– Ce este special la muzica lui Leonard Cohen?
În primul rând, pentru mine el este un poet. Felul în care mintea lui gândește, felul în care sufletul lui simte, felul în bate inima lui sunt atât de unice încât atunci când îi aud muzica, o simt altfel, știi?! Există cântăreți remarcabili care folosesc versurile altor oameni. La fel cum există și poeţi buni care nu cântă. El este unic pentru că simte profund. Modul lui de a face față emoțiilor a fost să scrie poezie. Și felul lui de a împărtăși poezia este prin compoziția cântecelor.

– Care este descrierea pe care o faci tu spectacolului?
Este o sărbătoare absolută pentru ochi, o sărbătoare pentru suflet. Este exploziv! Este emoționant. Este uimitor, din punct de vedere vizual. Este rapid. Publicul va plânge și apoi se va înveseli. Este o călătorie de 70 de minute prin viața și opera lui Leonard, plină de bucurie.

– Cât de relevante sunt toate celelalte proiecte pe care le-ați făcut în carierele voastre pentru exprimarea din cadrul acestuia?
Sută la sută! Noi, toți trei care am intrat în această producție avem o experiență bogată în spate.  Cu toții am coregrafiat pentru companii importante din întreaga lume și cred că nu poți intra într-o producție de acest nivel fără a avea în spate o anumită experiență. Cred că alegerea noastră a fost bazată și pe ce am făcut înainte, pentru că asta a creat anumite așteptări. Toate experiențele din trecut contează pentru starea actuală. Tot ce am făcut în cei 25 de ani de când am această profesie, mai întâi ca student, apoi ca dansator și apoi ca profesionist în domeniul coregrafic, are sens în acest spectacol. Iar dacă numărăm totalul anilor de experiență în dans pe care îi avem împreună, noi trei, probabil ajungem la 80-85 de ani. Mulți, mulți ani!

– Care este fragmentul preferat din spectacol?
Îmi este greu să răspund! Sunt mai multe! Spectacolul este atât de variat! Sunt mai multe fațete, spectacolul are atât de multe culori încât este foarte greu să alegi doar una. Eu cred că și dacă întrebați publicul, veți primi atât de multe răspunsuri diferite! Și aceasta este frumusețea spectacolului. Cred că acesta este nuanța mea preferată: diversitatea! Există ceva pentru toată lumea, ceva care este magic și unic.

– Care este limita în dans? Dance me… till the end of love?
Cred că dansul nu are limite. Bineînțeles, există unele fizice, ale dansatorilor. Ca dansator, ești limitat la fizic, la aptitudinile tale, la vârstă, la sănătate. Dar cred că bucuria de a dansa nu are limite. Poți dansa și când ai 90 de ani. Dansul transcede limite și este un mod… fericit de a te conecta cu oamenii. Dacă ne uităm la America Latină, de exemplu, copiii dansează de cum învațî să meargă. Eu cred că dansul este cea mai minunată și mai expresivă formă de iubire. Așa că… „dansează-mă până la capăt…” înseamnă pur și simplu să împărtășești această bucurie cu lumea. Și cred că această producție împarte atât de multă dragoste, dans și bucurie cu publicul, încât sper să vă placă tuturor!