Regiunea are un istoric bogat în conflicte. Contextul geo-politic actual este un bun prilej pentru o scurtă incursiune în istorie, menită să clarifice situația din această regiune.
Un conflict armat important pentru întreaga Europă, ce îi poartă numele, Războiul Crimeii, a avut loc timp de trei ani, începând de pe 28 martie 1853 și până în anul 1856. Criza care a dus la declanșarea Războiului Crimeii a avut drept subiect chestiunea Locurilor Sfinte. În acea perioadă, drepturile pelerinajelor diferitelor religii la Locurile Sfinte din Palestina (Ierusalim, Betleem etc.) erau strict reglementate printr-un act al sultanului turc. În anul 1852, un act emis de sultan știrbea din influența Rusiei la Locurile Sfinte, în favoarea catolicilor. Țarul Nicolai I a contestat decizia, cerând repunerea în drepturile anterioare și chiar a obținut redactarea unui nou firman, care, însă, nu a fost făcut public.
Negocierile de la Înalta Poartă dintre trimisul țarului și sultan s-au soldat cu eșec, în condițiile în care sultanul a fost sfătuit de britanici să respingă cererile rușilor, spunându-i că acestea ar compromite independența turcilor.
Motivele reale țineau, însă, de influența în creștere a Rusiei în Balcani. Chiar dacă rușii i-au ajutat pe europeni să înăbușe revoluțiile din 1848, aceștia nu doreau să accepte extinderea imperialismului țarist în Europa.
Țarul a trimis trupele armate în principatele române, iar Marea Britanie și Franța au trimis flote în Dardanele. Deși britanicii, francezii, austriecii și prusacii au făcut încercări repetate de a detensiona conflictul dintre ruși și turci, încercările acestora s-au soldat cu eșec. Sultanul a declarat război și i-a atacat pe ruși în apropierea Dunării, lângă Tulcea. Flota rusă a distrus-o pe cea otomană la bătălia de la Sinope, pe 30 noiembrie 1853. Creșterea amenințării rusești în aceste condiții i-a speriat pe britanici și pe francezi, aceștia intrând în război de partea otomanilor. Acest gest a fost considerat de ruși ca fiind una din marile trădări ale Occidentului. În această primă fază a războiului, Anglia și Franța sperau să atragă Prusia și Austria de partea lor. Rușii s-au retras din Principatele Române în iulie 1854. În aceste condiții, aliații europeni ai turcilor au decis să atace Sevastopolul, baza navală din Crimeea. După aproximativ un an de lupte și mobilizarea armatelor la nivel continental, europenii au repurtat victoria. Orașul Sevastopol a fost cucerit de francezi, englezi și italieni în septembrie 1855. Scopul europenilor fusese atins: Rusia Țaristă fusese slăbită ca forță militară și economică.
Însă Rusia nu a fost eliminată din Balcani, iar influența sa a scăzut doar temporar. Nici Franța nu a devenit cea mai importantă putere de pe continentul european, deși prestigiul său a crescut după căderea Sevastopolului.
Tratatul de la Paris, semnat în 1856, a fost unul fast pentru Principatele Române, care au câștigat mai multă independență. Principatul Moldovei a rămas în continuare sub suveranitate otomană, dar a primit dreptul de a avea propria Constituție și Adunare legislativă. Basarabia a rămas sub influența Rusiei, însă sudul Basarabiei, cu județele Cahul, Bolgrad și Ismail, au fost retrocedate Moldovei. Totodată, s-a stabilit libera circulație pe Dunăre, sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.