Legea Educaţiei, blamată de părinţi şi profesori, susţinută de Traian Băsescu

0

După o săpămână de dezbatere publică a proiectului şi negocieri aproape zilnice ale reprezentanţilor ministerului Educaţiei cu cei ai sindicatelor, părinţilor, studenţilor, ONG-urilor, dar şi ai angajatorilor, reforma propusă de Daniel Funeriu este atacată de majoritatea partenerilor sociali.

În schimb, proiectul de lege este susţinut pe site-ul oficial al dezbaterii, www.unpasinainte.edu.ro, chiar de preşedintele României Traian Băsescu, pe prima pagină a portalului fiind publicat un mesaj de susţinere din partea sa. „Susţin o descentralizare profundă la nivelul învăţământului românesc, precum şi implementarea unor mecanisme de cooperare şi responsabilizare a tuturor celor implicaţi în formare generaţiilor de mâine”, spune Traian Băsescu în mesaj, adăugând că e nevoie de flexibilizarea curriculei şi de reducerea numărului de ore petrecute de elevi în clasă.

Deşi preşedintele ţării vorbeşte despre proiectul legii educaţiei ca despre o schimbre sistemică, o reformă amânată de 20 de ani, părinţii spun însă că s-au săturat ca în fiecare an să fie modificate examenele şi că nu sunt de acord cu trecerea clasei a noua la gimnaziu. Profesorii sunt nemulţumiţi de desfiinţarea titularizării, deoarece potrivit noului proiect al legii educaţiei angajarea profesorilor ar urma să fie făcută direct de către şcoală.

Şi rectorii au luat atitudine faţă de proiectul de reformă a educaţiei al lui Daniel Funeriu, fiind nemulţumiţi de faptul că potrivit noii legi, care încalcă autonomia universitară, rectorul va fi manager. Ei sunt revoltaţi că, prin proiectul de lege al Educaţiei, ministrul are puterea să revoce rectorul din funcţie fără niciun drept de apel. Mai mult, universităţile ar urma să-şi aleagă un manager, adică un rector ales prin concurs. Rectorii consideră că pentru ca legea să fie perfecţionată este nevoie ca dezbaterile să continue încă două luni.

Sindicatele şi asociaţiile studenţilor au fost nemulţumite de timpul scurt alocat pentru dezbaterea publică a proiectului, de doar două săptămâni, astfel că au părăsit, vineri, discuţiile cu reprezentanţii ministerului Educaţiei. Sindicaliştii au calificat discuţiile cu reprezentanţii ministerului ca fiind un „simpozion” la care nu se rezolvă problemele de fond ale legii.

„Ministerul Educaţiei regretă atitudinea conflictuală pe care sindicatele din învăţământ au înţeles s-o adopte părăsind dezbaterea şi consideră că doar dialogul este soluţia rezolvării problemelor. În acelaşi timp, ministrul dezaprobă comportamentul duplicitar manifestat de unii lideri sindicali, care la întâlnirea de astăzi (vineri, n.r.) au evitat să-şi prezinte punctele de vedere pe textul legii, preferând să facă acest lucru în faţa camerelor de luat vederi”, au comunicat reprezentanţii Ministerului Educaţiei, vineri seara.

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care au discutat, sâmbătă, cu ministrul Educaţiei, au propus introducerea unor noi materii care să privească sănătatea, liberalizarea pieţei manualelor şi bani pentru ca profesorii să-şi cumpre cărţile de specialitate de care au nevoie.

Pe forumul site-ului dedicat dezbaterii Legii Educaţiei părinţii şi profesorii au păreri împărţite, mulţi criticând ideea de angajare a profesorilor la nivelul fiecărei şcoli deoarece această metodă va fi generatoare de corupţie – „o angajare pe bază de interviu este cât se poate de păguboasă, lăsând loc abuzurilor, mai ales în mediul rural”, spune un forumist. Un alt profesor povesteşte că deja directorul şcolii la care el predă a ameninţat „vreo trei profesori că abia aşteaptă să intre în vigoare legea pentru a scăpa de ei”.

Părinţii îşi exprimă şi pe forum dezacordul cu privire la introducerea clasei a IX-a în gimnaziu, considerând că întreg proiectul va produce un haos şi mai mare în şcoli.

În privinţa examenului de bacalaureat, unii dintre elevii şi părinţii care comentează pe forum spun că modificarea propusă de Funeriu va duce la bagatelizarea examenului şi la creşterea numărului de promovabili. Un forumist licean este de părere că bacalaureatul în forma actulă este cel mai bine structurat şi că noul tip propus de minister, cu probe transdisciplinare, nu va face decât să-i deruteze pe elevi.

Luni va avea loc o altă dezbatere pe tema noii Legi a Educaţiei, la Palatul Parlamentului, la care sunt aşteptaţi să participe preşedintele României Traian Băsescu, primul ministru, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, preşedinţii grupurilor parlamentare. PSD şi PNL au anunţat deja că nu vor participa la discuţii.