Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea fi pusă în aplicare de la 1 iulie

„Este posibil ca PAID să emită prima poliţă în luna iulie, probabil cu 1 iulie. Totuşi, emiterea primei poliţe este condiţionată de încheierea contractului de reasigurare, care deja a fost creionat în linii mari”, a spus Mustăţea, care este directorul general al Astra Asigurări.

PAID a început discuţiile cu brokerii de reasigurare Willis, AON, Guy Carpenter, Stellar Re şi RFIB. Ultimul s-a retras de la negocieri.

Societatea care va emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţei a fost înfiinţată în septembrie 2009, când 13 asigurători au semnat actele de constituire a Pool-ului, aportul acestora la capitalul social al asigurătorului fiind de 4,545 milioane de euro (19,34 milioane lei).

Cu o participaţie de 15% s-au înscris Astra, Clal România şi Groupama Asigurări. ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins (fostă Asitrans), Generali şi Grawe România s-au înregistrat, fiecare, cu o participaţie de 5,5%.

Legea 260 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost adoptată în noiembrie 2008.

Conform legislaţiei, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă, între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe nu va depăşi 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro.

Legea 260/2008 nu are nicio legătură cu asigurările facultative de locuinţe. Proprietarii care vor dori să îşi asigure locuinţele la valoarea reală pot încheia poliţe a căror sumă asigurată depăşeşte suma de 10.000 sau 20.000 de euro, în funcţie de tipul construcţiei.

Nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), gradul de cuprindere în asigurare a fondului locativ naţional se situează în jurul a 15%.

Fondul locativ naţional numără peste opt milioane de locuinţe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed