money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Legea va reduce cheltuielile bugetare cu peste 3,3 miliarde de lei în 2026

Publicat la 14.01.2026, 06:16:51

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Legea va reduce cheltuielile bugetare cu peste 3,3 miliarde de lei în 2026

Legea privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale va conduce la reducerea cheltuielilor bugetare cu 3,367 miliarde lei în anul 2026, potrivit proiectului publicat marți seara pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Legea aduce scăderi semnificative de cheltuieli și după 2027

Conform expunerii de motive, în perioada 2027–2030, scăderea cheltuielilor bugetare este estimată la aproximativ 5,766 miliarde lei anual, media pe cinci ani fiind de 5,286 miliarde lei.

Documentul arată că proiectul de act normativ va contribui la creșterea veniturilor bugetare la nivel local prin clarificarea și extinderea bazei de impunere pentru impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, inclusiv pentru construcții ilegale. Sunt prevăzute majorarea cu 100% a impozitului pentru clădirile construite fără autorizație, pe o perioadă de cinci ani, publicarea listelor cu contribuabilii fără restanțe ca stimulent pentru conformarea voluntară, precum și măsuri la nivel central, prin eliminarea unor scutiri fiscale considerate nesustenabile și cesionarea creanțelor fiscale către entități specializate.

Totodată, cheltuielile publice vor scădea ca urmare a reducerii personalului, fiind vizate 6.102 posturi de consilieri personali, diminuarea cu 25% a posturilor din instituțiile prefectului, reducerea cu 30% a numărului maxim de posturi din cadrul unităților administrativ-teritoriale și ajustarea personalului din poliția locală în funcție de numărul de locuitori.

Reducerea cheltuielilor va fi susținută și de plafonarea salariului președintelui ANRSC, limitarea salariilor din instituțiile aflate în subordinea MDLPA prin grile de salarizare, reducerea numărului de membri în consiliile de administrație ale ANCPI și ANL, precum și diminuarea costurilor administrative, inclusiv prin preluarea cheltuielilor centrelor militare de către bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Actul normativ urmărește și eficientizarea administrației publice, prin simplificarea proceselor de descentralizare, reglementări mai flexibile privind inventarierea și transferul bunurilor, introducerea rotației obligatorii pentru funcțiile publice sensibile, evaluări multianuale pe bază de competențe și posibilitatea de a lucra cu timp parțial în două autorități diferite.

De asemenea, legea va îmbunătăți colectarea veniturilor fiscale prin extinderea executării silite asupra unor indemnizații, interconectarea sistemelor fiscale și publicarea listelor cu debitorii persoane fizice și juridice.

Nota de fundamentare mai arată că autoritățile locale vor beneficia de autonomie și control sporit, inclusiv prin atribuții decizionale în domeniul jocurilor de noroc, posibilitatea introducerii unor taxe locale suplimentare și înființarea Fondului de Regenerare Locală.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a pus marți seara proiectul de lege în transparență decizională publică.

„Măsurile propuse și dezbătute în perioada anterioară sprijină descentralizarea și sustenabilitatea financiară a autorităților locale și conduc la consolidarea administrației publice centrale și locale și eficientizarea serviciilor publice către cetățeni”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

Actul normativ prevede, totodată, eficientizarea administrației publice locale și centrale, echitate socială în colectarea taxelor și impozitelor și o disciplină financiară îmbunătățită.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite