Leonardo a intrat în insolvenţă

 “Pe 7 octombrie, Leonardo a depus, din proprie iniţiativă, cerere de reorganizare judiciară, pe fondul unor datorii de 100 milioane de euro şi a unor presiuni venite din partea furnizorilor. Dacă nu apela la acest instrument, societatea ar fi putut intra în colaps pe principiul dominoului. Casa de Insolvenţă Transilvania a fost numită de Tribunalul Bihor să administreze reorganizarea judiciară”, a explicat reprezentantul casei de insolvenţă.

Compania are şanse să se reorganizeze, apreciază Lotreanu, întrucât are de recuperat sume importante şi are stocuri de circa 70 milioane de euro. Retailerul a încheiat 2008 cu afaceri de peste 136 milioane de euro, iar anul acesta a demarat un amplu program de restructurare, pe fondul crizei şi al scăderii drastice a vânzărilor. Procesul de restructurare, realizat cu ajutorul companiei de consultanţă Ensight Management Consulting, va lua sfârşit în această lună, potrivit unui comunicat al Ensight.

“În anii precedenţi, Leonardo a urmat o politică de extindere agresivă a reţelei de magazine. Pentru aprovizionarea magazinelor, a achiziţionat din ce în ce mai multă marfă, fapt ce a condus la crearea unor datorii semnificative faţă de furnizori. În contextul reducerii vânzărilor, corelată cu creşterea dificultăţii de a obţine finanţare suplimentară, această datorie a devenit dificil de acoperit", se arată în comunicat.

Astfel, 30 de magazine “neprofitabile” au fost închise, iar peste 600 de angajaţi – concediaţi. Deşi transformarea structurală a reţelei de vânzări a condus la creşterea costurilor pe moment, acestea vor începe să scadă abia din al doilea semestru al anului în curs.

Totodată, potrivit reprezentanţilor Ensight Management Consulting, politica de achiziţii a fost raţionalizată radical – volume mai mici, mai puţine articole, colecţii revizuite şi concentrare pe furnizorii-cheie. În luna iulie a acestui an, reprezentanţii Ensight anunţau că Leonardo va păstra până la finele anului doar 125 de magazine dintre cele 175, câte număra reţeaua la nivel local în 2008.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole