Leonardo Badea (BNR): România va avea o creștere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare

România va avea o creştere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare şi ajungem printre primii la imunizarea colectivă, iar acest lucru ne-ar putea aduce avantaje competitive în comerţul exterior şi în cursa de a atrage investiţii străine, a afirmat, vineri, Leonardo Badea, vicepreşedintele Băncii Naţionale a României.

 

Se prelungește STAREA DE ALERTĂ. Ce vom avea voie să facem de 1 mai și de Paști

 

 

El a fost prezent în conferinţa online „Upgrade România – investiţiile, colacul de salvare al economiei”, organizată de DC News, şi a precizat că discursul său reprezintă opinii personale care nu implică şi nu angajează în niciun fel banca centrală.

Astfel, în opinia sa, România a simţit al treilea val al pandemiei cu un delay de circa o lună faţă de alte ţări, ceea ce a permis cumva replierea economiei.

„Vaccinarea este singura strategie care va permite normalizarea şi deschiderea vieţii economice şi sociale. Capacitatea de refacere a economiei depinde de viteza cu care reuşim să ajungem la imunitate colectivă prin vaccinare. Şi asta este o chestiune care se ştie la nivel internaţional. Aşadar nu ar trebui să ne mulţumim cu acest ritm de vaccinare, care este la mică distanţă faţă de media UE, ci ar fi bine, în beneficiul economiei locale, să reuşim să ne plasăm printre primele ţări europene ca proporţie a populaţiei vaccinate şi să ţintim performanţe bune”, a spus Leonardo Badea.

 

Apare GHIDUL pentru evitarea aglomerației. Noi REGULI în magazinele din țară

 

 

El a dat exemplu situaţia din Statele Unite, Marea Britanie sau Israel, unde există premise pentru relansare economică rapidă, ca urmare a succesului campaniei de vaccinare.

„Chiar dacă nu realizăm acum, competiţia pentru a ajunge cât mai repede la o imunizare colectivă este foarte importantă pentru redeschiderea economiei şi avantajul ar fi că am putea avea o creştere economică mai rapidă şi mai sustenabilă, întrucât vom cheltui mai puţine resurse publice pentru a combate efectele negative ale pandemiei, în contextul în care bugetul public este şi aşa supus unei presiuni şi datoria publică este mare”, consideră vicepreşedintele BNR.

În plus, acesta consideră că România ar trebui să ajungă cât mai repede la imunizare şi pentru a câştiga cursa pentru atragerea investitorilor străini.

„O deschidere economică rapidă ne-ar oferi avantaje competitive în comerţul exterior şi ne-ar consolida poziţia pe harta investitorilor străini de finanţarea cărora avem mare nevoie pentru modernizarea şi dezvoltarea economiei, pentru atenuarea actualelor vulnerabilităţi structurale”, susţine Leonardo Badea.

Nu ne permitem să rămânem în urmă, pentru că acest lucru ne-ar expune la eventuale rebalansări de capitaluri, consideră el.

Oficialul BNR a fost întrebat de ce crede că în România nu s-au construit mai deloc autostrăzi în ultimii 30 de ani.

„Sunt o multitudine de factori care au stat la baza acestei nereuşite, care ne-a marcat existenţa noastră socială şi economică în ultimii ani. Principala problemă este legată de lipsa unui proiect naţional care să fie foarte bine articulat şi să prioritizeze principalele priorităţi de finanţare, inclusiv fonduri UE”, a răspuns Leonardo Badea.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed