Leul a continuat să se deprecieze pe piaţa interbancară, iar cursul a depăşit 4,4 lei/euro

0

În jurul orei 16:30, schimburile se realizau la 4,3845 – 4,3875 lei/euro, peste nivelul de la sfârşitul sesiunii anterioare, de 4,3750 – 4,3780 lei/euro.

Ulterior, cursul a continuat să urce, la un maxim de 4,4010 lei/euro, influenţat de scăderea burselor americane şi după anunţul potrivit căruia indicele privind încrederea consumatorilor americani a scăzut mai mult decât aşteptări, pe fondul temerilor legate de evoluţia pieţei muncii.

Valutele din regiune şi-au accentuat şi ele pierderile în faţa euro, afişând scăderi de circa 0,7%.

În jurul orei 17:10, băncile cotau euro la 4,3935 – 4,3950 lei.

După ce piaţa a deschis în jurul nivelului de 4,38 lei/euro, cursul a atins rapid la 4,3900 – 4,3920 lei/euro, ca urmare a cumpărărilor de euro realizate de clienţii comerciali.

Potrivit dealerilor, vânzările masive de valută au început când paritatea a depăşit pragul de 4,39 lei/euro, jucătorii străini, dar şi locali, considerând că este un nivel la care trebuie să-şi marcheze profiturile.

Cotaţiile au coborât treptat, iar cea mai redusă cotaţie a fost de 4,3370 lei/euro. Dealerii nu au exclus intervenţia indirectă a BNR, în favoarea monedei naţionale.

Ulterior, paritatea a început să urce uşor, în condiţiile în care nici contextul regional nu a fost unul favorabil, monedele ţărilor vecine afişând deprecieri de până la 0,4%, iar piaţa futures din State indica noi scăderi pe burse.

Cu puţin înainte de ora 13:00, schimburile se realizau la 4,3570 – 4,3590 lei/euro. Cotaţiile au continuat să urce, iar rata de schimb a atins iar 4,39 lei/euro.

Sentimentul pozitiv din prima parte a şedinţei a fost determinat şi de un raport Societe Generale, proprietarul BRD, care a recomandat poziţii scurte pe euro/leu, respectiv vânzarea deţinerilor în monedă europeană contra celei româneşti, cu un curs ţintă de 4,2 lei/euro.

De asemenea, ING Bank a anunţat că estimează un curs de 4,3 lei/euro în trimestrul al treilea al acestui an şi că rata de schimb valutar nu ar trebui să depăşească 4,4-4,5 lei/euro.

Referinţa publicată de BNR pentru euro a urcat la un nou record istoric, de 4,3523 lei/euro, iar paritatea pentru dolar a depăşit de asemenea ultimul nivel maxim absolut, ajungând la 3,5697 lei/dolar.

Astfel, comparativ cu rata oficială de luni, de 4,3257 lei/euro, care a reprezentat de asemenea un nivel maxim absolut de la introducerea monedei unice europene, cursul de marţi a fost cu 2,66 bani mai mare.

Rata oficială pentru dolar este cu 7,01 bani mai mare faţă de nivelul din sesiunea anterioară, de 3,4996 lei/dolar.

Banca centrală a anunţat un curs de referinţă la maxim istoric şi pentru francul elveţian, de 3,2793 lei/franc, în timp ce pentru lira sterlină paritatea a atins cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani şi jumătate, de 5,3722 unităţi. O rată superioară a fost publicată de BNR la 28 decembrie 2005.

Băncile au afişat dobânzi de 5,96 – 6,46% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, de la 5,84 – 6,34% cât erau luni, iar ratele pentru plasamentele la o săptămână au urcat de la 6,24 – 6,39% la 6,38 – 6,88%.