Litoralul 2009 se zbate între sărăcia turiştilor, temerile hotelierilor şi comisioanele agenţiilor

0

“Este cel mai slab sezon din toţi cei 17 ani de când lucrez în această industrie. Ne-am aşteptat să fie un sezon sãrac, dar nici chiar așa. Am crezut că vom avea probleme ceva mai accentuate pe capetele de sezon (iunie şi septembrie), ca de obicei, însă ce se întâmplă acum este total atipic. Pentru aceste capete de sezon noi oricum aveam pachete promoţionale pentru a stimula consumul, dar oamenii anul acesta s-au uitat mai mult ca niciodată la bani, au profitat de preţurile reduse pentru lunile iunie şi septembrie, iar în plin sezon, când tarifele au mai crescut, s-a simţit golul", a declarat Dana Militaru, director general al hotelului Jupiter din staţiunea Eforie Nord.

"Cred că anul acesta mai mult ca oricând se simte gradul de civilizaţie şi sărăcia românului. Turiştii vin cu produsele cumpărate din magazinele alimentare şi mãnâncă pe băncuţele de afară. Abia în momentul în care începi să strângi resturile menajere din camere se vede într-adevăr situaţia financiară cu care turiştii se confruntă în acest an. Este cel mai sărac an din toate punctele de vedere”, a explicat Mirela Lăzărescu.

În concluzie, au început să se închidă unităţi, din lipsă de clienţi. Cu două săptămâni în urmă, compania THR Marea Neagră a deschis hotelul Diana din Eforie Nord, iar după două zile l-a închis. Acum o săptămână s-a închis şi hotelul Minerva, oficial, pentru că nu au certificat de declasificare, spune Militaru, dar în realitate nu sunt turişti suficienţi. Potrivit directorului general al hotelului Jupiter, acestea sunt cazurile fericite, pentru că ambele hoteluri fac parte din THR Marea Neagră, iar "ei îşi permit să deschidă câte hoteluri au nevoie în funcţie de cerere, dar noi nu. Eu, indiferent că am un turist sau 100, ţin hotelul deschis. Iarăşi, în Eforie Sud s-au închis cinci-opt unităţi sezonul acesta", a mai adăugat acesta.

În cele două zile de weekend, numărul turiştilor creşte şi, în consecinţă, şi gradul de ocupare a hotelurilor din staţiunile de pe litoral, însă, potrivit hotelierilor, weekendurile nu sunt relevante pentru încasările estivale. “Verile trecute, în această perioadă nu aveam nicio cameră liberă, iar acum, în cele două zile de weekend, avem un grad de ocupare de 70-80%, dar în timpul săptămânii nu depăşim 30-40%. Ne va fi foarte greu să supravieţuim anul acesta, pentru că nu prevăd un boom al turiştilor pe final de sezon”, a explicat Mirela Lăzărescu, director general al hotelului Majestic Jupiter, parte a grupului Perla Majestic, controlat de omul de afaceri Mohammad Murad. Potrivit acesteia, scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor români este vizibilă nu doar în ceea ce priveşte gradul de ocupare a unităţilor de cazare, ci şi în serviciile de alimentaţie publică.

“Din 120 de angajaţi ai hotelului, mare parte sunt pentru zona de restaurant. Iar acesta nu produce aproape deloc încasări anul acesta. Oamenii preferă să consume din alimentări sau fast-fooduri, nu mai iau masa la restaurant”, a spus Lăzărescu.

Cu toate că hotelierii depun eforturi de a atrage clienţi, prin organizarea de spectacole de divertisment sau prin reducerea tarifelor atât la cazare, cât şi la restaurant, criza economică se pare că nu vrea să lase turistul român să ajungă la mare.

"Noi avem în fiecare seară program artistic începând cu ora nouã, iar în weekenduri oferim din partea casei torturi, spectacole, programe artistice, încercăm să mai îndulcim un pic durerea litoralului din acest an. Puterea de cumpărare a românului a scăzut extraordinar de mult şi, orice ne-am strădui noi să facem, nu putem să schimbăm acest lucru. Dintre turiştii veniţi la mare anul acesta, mare parte dintre ei sunt cei care au copii. Oamenii vin pentru soare, pentru mare şi pentru copii, fac nişte eforturi financiare extraordinar de mari pentru anul acesta, şi atunci, oricât de mult am încerca noi să dăm preţurile jos, pentru ei tot mult este”, a conchis Lăzărescu.

Totodată, situaţia financiară a turistului român nu este singura problemă cu care se confruntă litoralul în acest an.

"Problema este că noi ne bazăm foarte mult pe turismul organizat, adică prin agenţiile de turism, care sunt organizate foarte bine, iar anul acesta cam avem un pic de concurenţă neloială din partea lor. Şi-au pus comisioane foarte mari, ne-au cerut nouă diferite programe cu reduceri, cu facilităţi, iar aceștia nu renunţă la comisioanele mari pe care le-au pus. Agenţiile mari lucrează cu 17-18% comision, dar am avut şi cazuri de agenţii care aveau comision de 25%, ceea ce nu este normal", a afirmat directoarea generală a hotelului Jupiter. Conform acesteia, aplicarea din partea hotelierului a unei măriri de tarif în tandem cu acel comision de 25% al agenţiei este imposibil de realizat, pentru că ar însemna camere rămase goale.

De cealaltă parte a baricadei, agenţiile de turism consideră că hotelierii sunt cei care pun beţe în roate sistemului. "Nu sunt turişti, iar hotelierii au început să scadă tarifele sub cele stabilite la bursa de turism din septembrie anul trecut şi se trezesc oamenii că ajung la recepţia hotelului cu sejurul luat prin agenţie şi plătit cu câteva luni înainte, iar preţurile afişate sunt mai mici decât cele la care ei au achiziţionat pachetul turistic. Este primul an în care se întâmplă aşa ceva, iar de vină este criza", a spus Corina Matin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Există, totuşi, posibilitatea să nu cumperi biletul la mare prin agenţia de turism, tendinţă ce a prins din ce în ce mai mult contur odată cu instaurarea crizei financiare şi nesiguranţa populaţiei vizavi de locul de muncă, de salariu sau de perioada de vacanţă, astfel că poţi să ajungi pe litoral şi să alegi unitatea de cazare în funcţie de ofertă.

"Dintre turiştii intraţi în hotel, jumătate au făcut cale întoarsă când au întrebat preţul la recepţie. Am păstrat aceleaşi preţuri ca şi cele de anul trecut pentru perioada 1 mai-15 iulie. Pe 20 iulie a fost ultima mărire de tarife pentru acest sezon şi, cu toate că vrem să mărim cu aproximativ 30%, cum se întâmpla în ceilalţi ani, cu siguranţă nu vom putea ţine de aceste preţuri, pentru că ar însemna să rămânem cu hotelul neocupat”, a afirmat Mihaela Mincă, directorul general al hotelului Carmen din Eforie Nord. Şi directoarea hotelului Jupiter a explicat că, faţă de anul trecut, în vârful de sezon tarifele au crescut cu maximum 10%, pe perioada 16 iulie-16 august, iar pentru restul sezonului preţurile au rămas aceleaşi.

Aşadar, lipsa banilor pentru vacanţe se traduce prin hoteluri goale şi restaurante la fel de goale. Totuşi, turişti există, spre exemplu, pentru weekendul 25-26 iulie, potrivit estimărilor Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, pe litoral au fost peste 120.000 de turişti. Şi atunci, unde mănâncă aceştia?

Anul trecut, litoralul românesc a înregistrat un flux de 8,3 milioane de turişti, iar situaţia pentru acest an în perioada 18.06-25.07, adică în vârf de sezon, arăta 2,6 milioane de turişti care şi-au petrecut vacanţa în structurile de cazare din staţiunile de pe litoral, potrivit datelor furnizate de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării.


Situaţia turiştilor pe litoralul românesc
Perioada 18.06-25.07

2.561.698
>Total turişti români
135.052
>Total turişti străini
2.696.750
>Total
Sursa: Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Litoral-Delta Dunării


De ce sezonul estival 2009 este cel mai slab din ultimii ani

  • puterea de cumpărare a consumatorilor români a scăzut cu 40%, în medie
  • turiştii români nu mai iau masa la restaurant şi preferă să consume alimente din magazinele alimentare
  • hotelurile nu se ocupă la capacitate, în ciuda deciziei managerilor de a reduce tarifele cu 40%
  • turiştii s-au îndreptat către cele mai ieftine bilete, chiar dacă aceasta înseamnă vacanţă în capete de sezon, iunie sau septembrie
  • vârful de sezon, principala sursă de incoming a hotelierilor a rămas descoperit