Lovitură neașteptată pentru Dragnea. A pierdut voturile necesare. E grav pentru că România poate fi condamnată

Este pentru a doua oară când Dragnea trebuie să dea înapoi în Cameră pentru că nu mai are majoritatea necesară pentru a-şi trece legile importante, scrie capital.ro. 

 

“Din ce mi-a spus Daniel Suciu (liderul deputaţilor PSD – n.r.), grupurile parlamentare PNL şi USR nu sunt de acord cu unele prevederi, dar ele sunt prevăzute în Directivă. Nici eu nu sunt de acord cu unele prevederi, dar sunt prevăzute în Directivă în mod explicit. Şi s-a stabilit să mai fie discuţii săptămâna aceasta sau începutul săptămânii viitoare, pentru că există riscul, dacă nu introducem în lege prevederile care sunt explicite în Directivă, să se continue procesul de infringement, ceea ce nu ar fi de dorit”, a susţinut Dragnea.

 

Deputatul USR Stelian Ion a explicat însă că motivul real al amânării proiectului este că Liviu Dragnea nu avea voturile necesare pentru a-l adopta din cauză că pierde majoritatea parlamentară.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed