Companiile aeriene aduc servicii de lux pasagerilor care aleg bilete la preț redus. În curând, pasagerii românii vor putea beneficia de internet prin satelit în timpul zborului, prin tehnologia dezvoltată de Elon Musk. Dar ce spuneți de transport VIP, cu limuzina, până la aeronavă, în stil business class?
Low-cost, dar cu servicii premium pentru pasagerii români. Wizz Air aduce la bord internetul lui Elon Musk
Wizz Air a anunțat un parteneriat cu Starlink, serviciul de internet prin satelit dezvoltat de Elon Musk, care va fi implementat pe întreaga flotă a companiei începând din 2027. Astfel, pasagerii vor putea rămâne conectați la internet chiar și la mii de metri altitudine, în timpul zborurilor operate de compania maghiară. Deocamdată, Wizz Air nu a precizat dacă serviciul va fi oferit gratuit sau contra cost, însă vestea marchează o schimbare importantă pentru unul dintre cei mai mari operatori low-cost din Europa. „Călătoriile ultra low-cost au avut întotdeauna scopul de a face oportunitățile accesibile pentru cât mai mulți oameni. În 2027, ducem această filozofie în era spațială”, a declarat Ian Malin, directorul comercial al companiei maghiare. Wizz Air operează exclusiv aeronave Airbus din familia A320 și dispune de peste 200 de avioane, fiind unul dintre cei mai importanți operatori low-cost de pe continent.
Limuzină până la avion pentru pasagerii AnimaWings
Dacă Wizz Air mizează pe tehnologie, AnimaWings, compania 100% românească al cărei brand ambasador a devenit Simona Halep, vine cu o doză serioasă de confort premium. Compania a lansat un serviciu exclusiv pentru pasagerii clasei Business, care beneficiază de transfer direct de la terminal până la aeronavă cu automobile Audi. Serviciul este realizat în parteneriat cu un dealer auto și include întâmpinare dedicată, îmbarcare prioritară și transport către avion cu modele Audi A6 sau Audi Q5. Mai mult, transferul poate fi folosit de grupuri de până la patru persoane și poate fi solicitat direct la ghișeul companiei din aeroport.





