Lucrător de tineret, o nouă meserie în România

0

„Rolul lui este să-i ajute pe tineri să se descurce şi să-şi dezvolte abilităţile. Totodată, tinerii pot fi ajutaţi să se integreze mai uşor în comunitate”, a explicat Donţu menirea lucrătorului de tineret.

 

Potrivit acestuia, lucrătorul de tineret îşi va desfăşura activitatea la început în parcuri, organizaţii neguvernamentale iar apoi în administraţia publică, locală sau centrală.

 

La rândul său, preşedintele Convenţiei Naţionale a Fundaţiilor de Tineret, Iulian Dascălu, un alt partener al proiectului, a spus că s-a dorit profesionalizarea celor care lucrează cu tinerii, întrucât acest domeniu nu este bine reglementat.

 

Potrivit lui Dascălu, lucrătorul de tineret va reprezenta o resursă pentru tineri, organizaţii şi comunităţi, realizând activităţi de informare, îndrumare şi sprijin pentru tineri.

 

La rândul său, reprezentantul ANST, Constantin Nuţu, a spus că proiectul, care se va finaliza pe 31 octombrie, şi-a îndeplinit obiectivele iar autoritatea i-a acordat tot sprijinul.

 

Prezente la conferinţa de încheiere a proiectului, olimpicele Ana-Maria Brânză şi Alina Dumitru au afirmat că susţin proiectul „Lucrătorul de tineret”.
„Sunt încântată de proiect. Ideea este foarte ambiţioasă. Eu am trecut prin asta la 13 ani, când am fost selecţionată la lot şi a trebuit să plec de acasă. Norocul meu a fost că am avut ‘fraţi mai mari’ care m-au ajutat. Avem nevoie de lucrătorul de tineret ca să scoatem din casă generaţia facebook'”, a declarat Ana-Maria Brânză, menţionându-i pe colegii săi şi pe antrenorul Dan Codreanu, care au reprezentat pentru ea ceea ce este astăzi un lucrător de tineret.

 

Sportiva a mai spus că i se pare foarte interesant să ajute copiii să se integreze şi că abia aşteaptă să ajungă într-unul dintre parcuri pentru a vedea un lucrător de tineret.

 

La rândul său, sportiva Alina Dumitru a povestit cum la începutul carierei, fiind firavă, se accidenta mereu şi nu reuşea să se încadreze în sportul pe care îl practică în prezent.
„Cu ajutorul părinţilor şi al antrenorului am trecut peste acele momente. Am încercat ca şi prietenele mele să urmeze calea mea. O parte din ele au făcut acest lucru şi îmi pare bine că am reuşit să le integrez în acest sport. Sper ca de acum încolo să vorbesc mai mult cu copiii şi să-i determin să facă acest sport ca să nu mai stea în faţa televizorului şi a jocurilor la calculator”, a spus Alina Dumitru.

 

Pentru Alina, primul ei antrenor, Dan Emanuel, a fost asemănător „lucrătorului de tineret” şi a avut rolul pe care acesta îl are în prezent.