Marea Britanie trebuie să returneze Insulele Falkland Argentinei, îi scrie preşedintele Argentinei lui Cameron

0

Într-o scrisoare emoţională deschisă adresată premierului Camerun, Kirchner a făcut apel la el să onoreze o rezoluţie a ONU datând din 1965 şi să înceapă negocierile cu privire la returnarea Insulelor.

 

Momentul publicării scrisorii a fost ales pentru a coincide cu marcarea datei de 3 ianuarie 1833, când Marea Britanie a preluat controlul asupra Insulelor de la argentinieni.

 

Scrisoarea de 212 cuvinte, trimisă în copie lui Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, se referă în mod repetat la Insulele Falkland ca la Insulele Malvine, numele spaniol pentru insule al guvernului argentinian.

 

În scrisoare se spune: „Cu 180 de ani în urmă, la aceeaşi dată, 3 ianuarie, în cadrul unor exerciţii flagrante ale colonialismului de secol al XIX-lea, Argentina a fost deposedată cu forţa de Insulele Malvine, care sunt situate la 14.000 km (8.700 mile) distanţă de Londra.

 

”Argentinienii de pe Insule au fost expulzaţi de Marina Regală iar Regatul Unit a început ulterior un proces de implantare de populaţie similar cu cel aplicat şi altor teritorii aflate sub dominaţia colonială.

 

”De atunci, Marea Britanie, puterea colonială, a refuzat să returneze teritoriile Republicii Argentina, împiedicând-o astfel să-şi restabilească integritatea sa teritorială.

 

”Problema Malvinelor este de asemenea o cauză îmbrăţişată de America Latină şi de marea majoritate a popoarelor şi guvernelor din întreaga lume, care resping colonialismul.

 

„În 1960, Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat necesitatea de ‘a pune capăt colonialismului sub toate formele şi manifestările sale’.

 

„În 1965, Adunarea Generală a adoptat, fără voturi împotrivă (nici chiar din partea Regatului Unit), o rezoluţie care a considerat Insulele Malvine un caz colonialist şi care a invitat cele două ţări să negocieze o soluţie la disputa privind suveranitatea dintre ele.

 

„Aceasta a fost urmată de multe alte rezoluţii în acest sens. În numele poporului argentinian, reiterez invitaţia noastră pentru ca noi să respectăm rezoluţiile Naţiunilor Unite”.

 

Populaţia de 3.000 de locuitori a Insulelor Falkland este covârşitor pro-britanică, relevă The Telegraph. Locuitorii insulei urmează să fie întrebaţi dacă doresc să continue să fie un teritoriu de peste mari al Regatului Unit, în cadrul unui referendum ce va fi organizat în luna martie a acestui an. Cameron a declarat că Marea Britanie ”va respecta şi apăra” rezultatul plebiscitului.