Mărturii tulburătoare din interiorul CARANTINEI: ”Lumea e intrată în panică. Primarul a închis un bar în 5 minute”

0

alia este de marți în carantină. Nimeni nu mai intră şi nu mai iese decât dacă are motive întemeiate, pe care trebuie să le dovedească în faţa autorităţilor.

 

Măsura drastică a fost anunţată luni seară de premierul Giuseppe Conte, după ce țara a înregistrat cea mai mare creştere a deceselor de la izbucnirea crizei în Peninsulă într-o singură zi.

 

Bilanţul a ajuns la 463 de morţi şi peste 9.100 de pacienţi testaţi pozitiv. Italia are astfel cel mai mare număr de cazuri după China.

 

Giuseppe Conte, premierul italian: “Un decret pe care îl pot rezuma astfel: “Stau acasă”. Nu va mai exista o zonă roşie. Nu va mai fi zona 1 sau zona 2 în Peninsulă. Toată Italia va deveni o zonă protejată.”

Pe un ton sobru, premierul italian a venit cu o veste pe care mulţi sperau să nu o audă – măsurile valabile până acum doar pentru nord, se extind în toată Peninsula. Asta înseamnă că trebuie evitate toate deplasările pe teritoriul țării, cu excepţia călătoriilor în interes de serviciu sau pentru urgenţe în familie. Dar oamenii vor fi obligaţi să prezinte o dovadă în acest sens.

 

Articolul integral pe ȘTIRILE PROTV