Mașinile lui Ceaușescu, pentru prima oară admirate într-o expoziție, în Statele Unite /GALERIE FOTO!  Dacia, ARO și Oltcit au făcut senzație

Prima expoziție a mașinilor românești clasice din Statele Unite! Dacia, ARO și Oltcit au fost admirate de americani în Pennsylvania.

Prima adunare a mașinilor clasice românești înmatriculate peste ocean i-a fermecat pe americani. Mii de iubitori ai automobilismului au rămas impresionați de o inedită expoziție a ”autoturismelor” românești, mai ales modelele ”Epocii de Aur”. Carlisle Import & Performance Nationals (Pennsylvania), gazda ineditului eveniment, este una dintre cele mai mari expoziții automobilistice din nordul Statelor Unite ale Americii.

Prima expoziție de mașini ”Made in Romania” din SUA a prezentat 11 automobile, fiecare din colecții private, inclusiv galeria inimosului neworkez Eduard Palaghita, primul proprietar al unor veritabile Dacia 1300 și ARO 244 din America. Printre ”autoturismele” înmatriculate de patrioți români americani s-au numărat și un ARO M461 din 1969 (Pantelimon George), un ARO 324 a lui Daniel Picu ori un Oltcit Club ce aparține lui Darie Manea.

Prima expoziție a mașinilor românești clasice din Statele Unite!

Brașovean la origine, Eduard Palaghita a reușit chiar o performanță pentru care, dacă ar mai fi fost la putere, Nicolae Ceaușescu l-ar fi onorat cu înalte distincții și privilegii. Eduard Palaghita a traversat America pe celebra  ”Rută 66”, de la New York până la Chicago, de unde începe autostrada, apoi către Los Angeles. Circa 4000 kilometri pe care i-a străbătut în aproape 10 zile, fără ca bătrâna Dacia să-i creeze probleme.

”De ce iubesc Dacia? Pentru că toată copilăria a fost prezentă în viața mea și am vrut să-mi aducă aminte de acea frumoasă perioadă – toți din familie aveau Dacia, 80% din mașinile de pe stradă erau aceeași marcă, în vacanțe am călătorit în Dacia”, ne spune Eduard despre Dacia 1300, bijuteria sa cu care captează toate privirile când se află la volanul său prin centrul cosmopolitului New York.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed