money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Materialele de construcții s-au scumpit

Publicat la 08.08.2024, 04:37:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Materialele de construcții s-au scumpit

Materiale de construcții

Evoluția prețurilor la materialele de construcție a fost diferită în funcție de segmente. Demararea proiectelor de infrastructură, dar și a celor de reabilitare termică, făcute cu bani europeni, au dus la o cerere crescută pentru materialele folosite la aceste lucrări, scrie Economica.

Materialele de construcție s-au scumpit și anul acesta, însă scumpirile din primele șase luni au fost în ton cu inflația. Deși, nu au mai fost factori externi care să ducă la creșteri abrupte de prețuri, cum a fost cazul invaziei Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, la anumite categorii de produse se înregistrează creșteri de preț pe fondul unei cereri în creștere.

Creșteri notabile s-au observat pe segmentul materialelor pentru termoizolare, dar și pentru asfalt și fier, potrivit datelor e-Devize, furnizate sursei citate. Demararea proiectelor cu fonduri din PNRR au fost cele care au dus la creștere cererii pentru aceste categorii de materiale de construcție.

BCA-ul s-a scumpit destul de mult: plus 16% față de prima jumătate a anului trecut. Un metru cub de zidărie BCA cu grosime de 17,5 cm costa la jumătatea acestui an 725 de lei, cel mai mare preț din ultimii doi ani.

Evoluția în creștere a prețurilor la materialele de construcție a fost determinată de deschiderea mai multor șantiere de renovare energetică cu bani europeni. Astfel, prețurile pentru panourile sandwich Trimo de 10 cm, cu rezistență la foc, au crescut cu 8% pe mp în prima jumătate din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Un mp de termoizolație era la finele primei jumătăți din acest an de 277 de lei. E cel mai mare preț de la începutul lui 2022 încoace, potrivit datelor e-Devize. Prețul la asfalt BA 16 a crescut la 473 de lei/tonă în prima jumătate din acest an, în creștere cu 7% față de prețul din a doua jumătate a anului trecut.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite