Medicii avertizează: Nu e exclus să urmeze o EPIDEMIE!

În Iaşi, medicii fac tot ce e omeneşte posibil să salveze vieţile a patru pacienţi cu leucemie, care s-au îmbolnăvit de gripă în spital. Medicii susțin că temutul virus AH1N1 ar fi fost adus de vizitatori.

Gabriel Dimofte, director medical IRO Iași: „Unul este foarte grav, se pare că este mai bine astăzi, dar sunt bolnavi cu riscuri mari. Întâmplător debutul a fost într-o zonă a unor bolnavi care prin boala lor sunt extrem de vulnerabili Foarte probabil că unul dintre vizitatori care a venit în secție fiind răcit sau neștiind a transmis, motiv pentru care în acest moment sunt luate măsuri speciale epidemiologice.”

Deşi vin în contact cu pacienţi a căror viaţă atârnă de un fir de aţă, mulţi dintre angajaţii Institutului Regional de Oncologie din Iaşi nu făcuseră vaccinul antigripal.

Mirela Grosu, manager IRO Iași: „Ca urmare am solicitat doze în plus de la DSP, 50 de doze din care am efectuat 24, 13 în ATI și 11 la hematologie”.

Accesul vizitatorilor în institutul de oncologie a fost restricţionat. Nicio rudă a pacienţilor nu mai poate pătrunde în secțiile de hematologie și terapie intensivă.

Medicii infecționiști spun că singura măsură de prevenire este vaccinarea.

Carmen Dorobăț, manager Spitalul de Boli Înfecțioase Iași: „Această gripă a fost ucigătoare în urmă cu ceva ani, ne aducem aminte era numită atunci gripa porcină Nu trebuie să lăsăm la întâmplare dacă ne vaccinăm sau nu ne vaccinăm”.

La Spitalul de Urgență din Slatina, în doar o săptămână, au fost internați peste 150 de pacienţi cu infecţii respiratorii.

Cătălin Pătru, director medical la Spitalul de Urgență din Slatina: „S-au recoltat de la începutul sezonului, un număr de 33 de probe pentru confirmarea infecției cu virus gripal. Am înregistrat nouă pozitivități. Toate sunt infecții cu virus gripal B”.

În Capitală, la Institutul Matei Balş se internează între 35 şi 50 de noi cazuri zilnic.

Monica Luminos, şeful secţiei pediatrie la Institutul Naţional „Matei Balş”: „Suntem în plină epidemie de gripă. Internările sunt forme severe de gripă, adică cu pneumonii, cu laringite, cu reacţii encefalitice, nu se internează orice formă uşoară de gripă. Chiar aş sfătui părinţii să facă tratament acasă şi să îngrijească copiii acasă.”

Epidemiologii spun că vremea neobişnuit de caldă favorizează răspândirea virusurilor.

Dr. Monica Luminos, şeful secţiei pediatrie la Institutul Naţional „Matei Balş”: „Ne aşteptăm la un număr din ce în ce mai mare pentru că, din păcate, acoperirea vaccinală este destul de mică şi la sfârşitul sezonului ne aşteptăm la complicaţii foarte grave. Asta ar însemna encefalite, bronhopneumonii, cazuri care sunt destul de grave şi însoţite de mortalitate crescută.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed