MILIARDARUL care promite minuni la MANGALIA

Ministrul Economiei Dănuț Andrușcă a avut o întâlnire extrem de importantă cu unul dintre cei mai mari investitori din industria maritimă mondială. Președintele grupului olandez Damen Shipyards, Kommer Damen, miliardar aflat în topul celebrei reviste Forbes, a discutat cu oficialul Guvernului României despre viitorul Șantierului Naval din Mangalia. Concluzia: șantierul va dubla numărul de angajați, țara noastră poate deveni principal exportator de nave de la Răsărit iar statul român va încasa sume uriașe de bani, grație unei negocieri echitabile pentru ambele părți, în care și-a păstrat acționariatul majoritar.

 

 

Ministrul Economiei Dănuț Andrușcă a avut o întâlnire cu președintele grupului olandez Damen Shipyards, Kommer Damen, cu prilejul unei vizite pe care acesta din urmă a efectuat-o în România, a anunțat ministerul de resort.

 

Tranzacția referitoare la Șantierul DMHI Mangalia a fost finalizată, a anunțat Ministerul Economiei. În urma acestei proceduri, statul român, prin Șantierul Naval 2 Mai Mangalia SA, devine acționar majoritar cu 51% din acțiuni, în timp ce partenerul olandez, Damen Shipyards Group, va deține 49% din acțiuni. Cu o vastă experiență în construcția de nave și în managementul șantierelor navale, dovedită inclusiv în România, la Galați, Damen va prelua controlul operațional. Conform Ministerului Economiei, experiența și managementul olandez vor contribui la stabilizarea șantierului, fiind așteptată o recuperare durabilă și eficientă a activității. În calitate de acționar majoritar statul român va monitoriza evoluția în Șantierul Naval, pentru a se asigura în legătură cu revitalizarea obiectivului industrial. „Sunt bucuros să pot anunța finalizarea tranzacției pachetului de acțiuni la Șantierul din Mangalia, la exact 4 luni de când am anunțat public că împreună cu echipa din minister am rezolvat o situație de blocaj care dura de prea mult timp. Acum avem motive de optimism în ceea ce privește viitorul șantierului și revitalizarea acestuia. Am încredere că partenerul olandez va contribui la relansarea activității în șantier și la dezvoltarea acestuia. Vreau să felicit echipa de lucru din cadrul Ministerului Economiei pentru munca lor și pentru dedicarea lor și pentru tenacitatea cu care au urmărit să protejeze interesele statului român și ale angajaților din șantier”, a declarat Dănuț Andrușcă, ministrul Economiei.

 

Articolul integral pe EVZ.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed