Ministerele românești renunță la contractele cu LukOil

Întrebat, duminică seară, într-o conferinţă de presă, dacă Ministerul Afacerilor Interne sau instituţii din subordinea acestuia au contracte cu companii ruse de furnizare de carburant, Lucian Bode a răspuns că, în opinia sa, aceste contracte „trebuiesc sancţionate şi revizuite” în spiritul sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, şi nu numai, Federaţiei Ruse.

„Noi am demarat o analiză la nivelul Ministerului şi categoric ne vom conforma deciziilor luate la nivel european. Ţara noastră va transpune aceste decizii în practică şi evident că orice astfel de contract, dacă este – şi din punctul meu de vedere este în categoria celor care trebuiesc sancţionate şi revizuite – fără doar şi poate o vom face. Cred că ar fi chiar potrivit să fim printre primii care facem acest lucru şi să dăm un exemplu”, a afirmat ministrul de Interne.

România finanțează războiul Rusiei prin Lukoil. Oligarhul Vagit Alekperov, președintele companiei petroliere Lukoil, a pierdut peste șase miliarde de dolari după deprecierea bursieră a companiei sale, ca efect al invadării Ucrainei de către Rusia. O decizie luată de prietenul său, Vladimir Putin.

Printre instituțiile-cheie care au semnat contracte cu Lukoil se află Ministerul Apărării Naționale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Serviciul de Pază și Protecție. Alte sute de contracte au fost semnate cu administrațiile locale și companiile de stat românești.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed