Ministerul Dezvoltării finanţează realizarea Planurilor Urbanistice Generale în 957 de localităţi, inclusiv în Roşia Montană

„MLPDA a primit cereri pentru finanţare de la 39 de consilii judeţene, pentru 957 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) care au achiziţionat servicii de elaborare a documentaţiilor PUG, în diferite stadii (lucrări noi şi lucrări în continuare), sumele solicitate totalizând 65.109.938,29 lei”, arată un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării remis luni News.ro.

MLPDA a întocmit un punctaj în baza unor criterii, pentru fiecare criteriu fiind acordat un punct.

„În raport cu suma alocată (de 18.000.000 lei) şi cu numărul total de puncte (3.073 lei), a fost stabilită valoarea pentru fiecare punct (5.857,47 lei). În funcţie de numărul de puncte obţinut de fiecare UAT în urma analizei, a fost alocată, proporţional, suma aferentă. În cazul a 121 de unităţi administrativ teritoriale, suma obţinută pe baza punctajului depăşeşte valoarea solicitată de către consiliul judeţean pentru respectiva unitate administrativ teritorială, iar diferenţa rezultată, în cuantum de 915.548,41 lei, este redistribuită în mod egal către celelalte 836 UAT-uri care au solicitat o valoare mai mare decât suma rezultată conform punctajului”, mai indică sursa citată.

Pe lângă solicitările transmise de către consiliile judeţene, prin adresa nr. 2457/10.04.2020, înregistrată la MLPDA cu nr. 58.082/16.04.2020, Ministerul Culturii a solicitat sprijin din cadrul Programului pentru finanţarea elaborării Planului urbanistic general pentru comuna Roşia Montană, din judeţul Alba, pentru a susţine procesul de înscriere a Peisajului Cultural Minier din respectivul UAT în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Sursa menţionată mai spune că procedura de înscriere a fost deja iniţiată, iar deţinerea unei documentaţii PUG actualizate este o condiţie esenţială pentru acceptarea demersului. Comuna Roşia Montană se află în lista unităţilor administrativ teritoriale pentru care se solicită finanţare şi din adresa trimisă către MLPDA de CJ Alba.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed