Ministerul Lucrărilor Publice îşi va amenaja sediul în corpul B3 al Palatului Parlamentului

”Guvernul României, a aprobat, în şedinţa de ieri, 23  noiembrie, indicatorii tehnico-economici pentru reamenajarea şi dotarea Corpului B3 al Palatului Parlamentului (str. Izvor, nr. 2-4, sector 5, Bucureşti). Beneficiarul acestui spaţiu va fi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) şi, conform actului normativ,  această instituţie va ocupa subsolul, demisolul, parterul (parţial), etajele 1-5 şi etajul 6 (parţial)”, anunţă ministerul.

Proiectul de amenajare interioară trebuie să păstreze elementele structurale ale faţadei şi ale imobilului şi să nu afecteze structura de rezistenţă a clădirii. Principalele lucrări vor avea în vedere, în principal, refacerea atât a elementelor de arhitectură, cât şi a instalaţiilor de canalizare pluvială, electrice, termice, ale celor pentru iluminat de securitate şi de ventilare – climatizare.

Suprafaţa construită aferentă viitorului sediu al MLPDA este de 13.425 mp, iar investiţia va fi asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.

Necesitatea adoptării acestei Hotărâri de Guvern este condiţionată de faptul că, în prezent, MLPDA îşi desfăşoară activitatea în opt sedii situate în municipiul Bucureşti, ceea ce afectează desfăşurarea activităţii ministerului.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed