Ministrul Anca Boagiu este mulţumită, în general, de cum au avansat lucrările pe autostrada Arad-Timişoara

La podul peste râul Mureş, practic punctul de plecare al centurii de ocolire cu regim de autostradă a municipiului Arad (Arad BYPASS), ministrul Anca Boagiu, însoţită de secretarul de stat Eusebiu Pistru şi de directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Daniela Drăghia, a fost aşteptată de managerul coordonator al proiectului, Ernst Kramar, care i-a prezentat stadiul actual al lucrărilor, spunându-i că lucrarea va fi predată ‘la cheie’, la mijlocul anului viitor.

În ceea ce priveşte podul peste râul Mureş, Kramar a spus că acesta va fi gata în cursul lunii iulie, după care vor mai fi necesare circa trei luni pentru a face toate finisajele necesare. ‘Recunosc că la prima întâlnire cu dumneavoastră nu am fost foarte prietenoasă, dar astăzi am încercat să fiu mai prietenoasă, fiindcă am sesizat ce aţi făcut pentru a avansa cu lucrările. Este clar că veţi veni în continuare cu solicitări de extensii de timp la CNADNR, dar vă cer ca până în anul viitor, aşa după cum v-aţi angajat astăzi public, lucrările să fie gata, să fie făcute legăturile şi cu tronsonul de autostradă Arad – Timişoara, astfel încât traficul greu să fie scos efectiv din municipiul Arad’, a spus Boagiu constructorilor adăugând că nu este foarte mulţumită de termenul de finalizare pentru că acesta era cu totul altul, iar acum Aradul ar fi trebuit să aibă deja o centură finalizată. Citește mai mult pe www.agerpres.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed