Peste 120 de persoane şi bunuri căutate în spaţiul Schengen au fost găsite în ultima săptămână

0

Potrivit comunicatului remis duminică, pe teritoriul României, autorităţile române au localizat 69 de persoane.

Astfel, poliţiştii români au pus în aplicare 12 mandate europene de arestare şi au găsit două persoane ce fuseseră semnalate ca fiind dispărute. De asemenea, au depistat 27 de persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.

Totodată, în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare au fost identificate, pe teritoriul României, 22 de autoturisme căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale de către autorităţi din alte state membre Schengen.

26 de persoane urmărite la nivel internaţional ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen de Poliţia Română, dintre care 17 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, au fost identificate de autorităţile străine pe teritoriul lor, precum şi 4 autovehicule.

Schimbul de date şi informaţii suplimentare prin Biroul SIRENE se realizează ca urmare a cooperării dintre structurile specializate din cadrul Poliţiei Române (în special structurile de investigaţii criminale şi cele de combatere a criminalităţii organizate) şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen. Totodată, un aport important îl are şi posibilitatea accesării simultane a datelor şi informaţiilor din bazele de date naţionale, din Sistemul Informatic Schengen şi din OIPC-INTERPOL, se mai arată în comunicatul Poliţiei Române.