Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat, luni, că va folosi funcția executivă pe care o deține pentru „a curăța de corupție” sistemul pe care îl conduce, subliniind că integritatea este o prioritate de mandat. Oficialul a vorbit deschis despre responsabilitatea pe care o are în promovarea transparenței în domeniul apărării.
Ministrul Apărării, voce puternică împotriva corupției
Ionuț Moșteanu a confirmat că o persoană a încercat să-i cumpere influența cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu compania Romtehnica, menționând că a refuzat „categoric” orice întâlnire cu persoana respectivă.
„Aveți o parte din detalii deja în presă în acele stenograme, eu n-o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo, Justiția își va face treaba și eu, alături de colegii mei, n-o să ne dăm un milimetru la o parte din fața corupției. Am intrat în politică acum vreo zece ani, în momentul post-Colectiv, când, din cauza corupției, au murit oameni. Ăla e momentul care ne-a adus pe noi cumva din toate păturile sociale și am intrat în partidul lui Nicușor (Dan) pentru a ne implica politic și ăsta este unul din crezurile noastre — o țară fără corupție”, a spus ministrul, conform Agerpres.
El a adăugat că, atâta timp cât se află într-o funcție publică, va acționa consecvent pentru „a curăța de corupție” sistemul pe care îl are în subordine.






