Ministrul Dezvoltării anunţă semnarea a 63 de noi contracte pentru drumuri, apă şi canalizare finanţate prin programul Anghel Saligny

”Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a semnat 63 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii «Anghel Saligny», în valoare totală de 639.625.357,13 lei. Contractele semnate vizează modernizarea infrastructurii rutiere, a sistemelor de alimentare cu apă şi a reţelelor de canalizare. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Naţional de Investiţii «Anghel Saligny», se ridică la 626, în valoare totală de 6.479.675.296,64 de lei – a precizat ministrul dezvoltării”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, vineri, de Ministerul Dezvoltării.

 

Dintre contractele nou semnate, vele mai mari valori le au un contract semnat cu Consiliul Judeţean Botoşani, care primeşte 40.877.413 lei pentru modernizarea drumului judeţean 294A Avrămeni-Panaitoaia-Dimitrie Cantemir- DN 24C, dar şi un contract de 38 de milioane de lei semnat cu autorităţile din comuna ieşeană Miroslava, pentru extinderea sistemului de canalizare al localităţii.

 

Administraţia oraşului Mizil din judeţul Prahova primeşte prin programul Anghel Saligny 22.887.950 lei pentru modernizarea infrastructurii de transport, în timp ce Consiliul Judeţean Iaşi a primit 21.832.518 lei pentru modernizarea drumului judeţean 249D Moreni-Grozeşti.

 

De asemenea, comuna Murighiol din judeţul Tulcea a primeşte prin acest program 26.873421 lei pentru înfiinţarea unui sistem de canalizare în satele Dunavăţu de Sus şu Dunavăţu de jos dar a semnat cu Ministerul dezvoltării şi un contract în valoare de 8.754.428 lei pentru dezvoltarea unei captări de apă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed