Ministrul Economiei: Vom oferi un sprjin financiar între 15.000 şi 200.000 de euro pentru companiile care doresc să investească în proiecte care reduc volumul deşeurilor şi reuşesc să creeze materia primă necesară unui lanţ de producţie integrat

” Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, 24 august 2022, un Mecanism de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, proiect iniţiat de Ministerul Economiei”, anunţă ministerul.

Scopul acestui mecanism de sprijin financiar este acela de a dezvolta sectoare industriale noi, dar şi de a revaloriza resursele deja existente, reduse  la stadiul de deşeuri, care poluează  întreg teritoriul naţional. În acelaşi timp, componenta de cercetare şi dezvoltare a proiectului va permite obţinerea unui avantaj competitiv, precum şi cea care prevede eficientizarea activităţilor prin digitalizare.

„Dezvoltarea durabilă presupune, printre altele, şi tranziţia către o economia circulară. Aceasta reprezentând unul dintre obiectivele pe care ţara noastră şi l-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene. Avem nevoie de o strategie naţională, adaptată la realităţile economiei româneşti, dar şi de o modalitate de a stimula industria să parcurgă acestă tranziţie. De aceea, în şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat un mecanism de sprijin financiar prin Programul de Tranziţie către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare. Vorbim despre un sprjin financiar între 15.000 şi 200.000 de euro din partea statului, pentru companiile care doresc să investească în proiecte care reduc volumul deşeurilor şi reuşesc totodată să creeze materia primă necesară pentru crearea unui lanţ de producţie integrat”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Mecanismul prevede ca suma maximă acordată unui beneficiar de la bugetul de stat pentru un interval de până la 16 luni să fie egală cu echivalentul  în lei a 200.000 euro, cu plata eşalonată, pe bază de documente justificative, iar suma minimă fiind egală cu echivalentul în lei a 15.000 euro.

Proiectele acceptate vor fi finanţate în limita fondurilor aprobate pentru Program, cuprinse în bugetele anuale ale Ministerului Economiei. Cheltuielile vor fi suportate în procent de 85% de la bugetul de stat, restul de 15% din surse proprii ale beneficiarilor.

Conform criteriilor stabilite de actul normativ, vor primi finanţare companiile care desfăşoară activităţi de transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare; dezvoltarea activităţilor de cercetare-inovare, proiectare ecologică a produselor şi serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare; înfiinţarea şi/sau dotarea şi operarea de centre de reparaţii şi recondiţionare a bunurilor; dezvoltarea activităţilor de reciclare a deşeurilor etc.

În perioada următoare Ministerul Economiei va lansa Ghidul solicitantului, care va stabili modul de derulare a programului de finanţare şi paşii pe care companiile trebuie să îi parcurgă pentru accesarea acestor fonduri.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed