Ministrul Educaţiei, despre infrastructura şcolară: Sunt zone care arată ca în secolul al XIX-lea

0

„Dacă discutăm despre probleme şi provocări, intrăm şi în zona mai dură a infrastructurii şcolare, în care s-a investit foarte mult în ultimii ani, dar care este extrem de dezechilibrată de la o zonă la alta. Poţi să găseşti licee sau şcoli care arată absolut incredibil, dar poţi să te duci în zone mai izolate în care găseşti o infrastructură de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX”, a spus ministrul Educaţiei.

 

Remus Pricopie a precizat că la Ministerul Educaţiei se creionează bugetele pe fonduri structurale pentru 2014-2020 şi pe componentele Regio, pe dezvoltare regională şi pe componenta de program operaţional, pe agricultură vor exista subcomponente distincte pentru investiţie în infrastructura şcolară.

 

„Este un lucru pe care trebuie să-l avem în vedere, pentru că degeaba vorbim despre manuale digitale şi despre formarea cadrelor didactice, dacă şcoala nu are acoperiş, aşa cum, din păcate, uneori se întâmplă”, a mai spus ministrul Educaţiei.