Dinu Patriciu, așteptat la DIICOT în dosarul privatizărilor Vega și Petromidia

Surse judiciare au declarat pentru Money TV că, de data aceasta, Patriciu este așteptat la DIICOT în perioada următoare pentru a i se aduce la cunoștință rezultatele expertizei dispuse în dosarul în care vizează privatizările rafinăriilor Vega și Petromidia. În același dosar, luni, 25 martie, s-a prezentat la sediul DIICOT Alexandru Bucșă, fostul director economic al afacerilor lui Patriciu, tot pentru a lua cunoștință de rezultatele expertizei.

 

În acest dosar aflat încă la parchet, procurorii începuseră urmărirea penală față de Patriciu & Co pentru înșelăciune, în sensul nerespectării clauzelor din contractele de privatizare cu privire investițiile care trebuiau realizate în cele două rafinării.

 

DIICOT a dispus în urmă cu mai mulți ani o expertiză financiar – contabilă, tocmai pentru a reface circuitul banilor care au fost rulați în acea privatizare precum și pentru a stabili dacă Patriciu și partenerii săi și-au respectat clauzele de investiții.

Surse judiciare au explicat pentru Money TV că dosarul privatizării Vega & Petromidia are o miză mult mai mare decât cazul Rompetrol în care Patriciu a fost achitat. Asta pentru că cele două rafinării se află în prezent în proprietatea KazMunaiGaz, iar o eventuală condamnare a lui Patriciu în acest dosar ar putea repune în discuție tranzacția Patriciu – KazMunaiGaz.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed