MITĂ la CFR Infrastructură: Doi angajaţi au fost reţinuţi

0

Potrivit prim-procurorului Adriana Pampu Romanescu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, şeful şi membrul comisiei respective au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi fals intelectual, după ce au permis accesul unei persoane, membru al comisiei respective, să susţină examenul în locul unui şef de gară.

 

„Testările, care se dau periodic, o dată la trei ani, sunt testări pe calculator. În cazul în care în primul an nu se promovează examenul, iar la următoarea testare de la trei ani la fel, nu promovează, candidatul estre suspendat. Membrul comisiei respective, cu ajutorul şefului comisiei care i-a furnizat parolele necesare, a susţinut examenul în locul unei alte persoane ca şi când aceasta ar fi fost la testări”, a spus prim-procurorul pentru corespondentul MEDIAFAX.

 

În schimbul favorului, cei doi au primit circa 3.000 de lei şi alte foloase persoanle, cum ar fi mese la restaurant.

 

De asemenea, procurorii au audiat în acest caz încă şase persoane – şefi de gări de la CFR Infrastructură, regionala Braşov, în calitate de învinuiţi
pentru dare de mită în formă continuată, însă aceştia nu au fost reţinuţi.

 

Verificările şi audierile vor continua pentru a se stabili exact despre ce sumă este vorba.

 

Testările periodice au fost susţinute în zilele de luni şi marţi, la Liceul CFR Braşov, flagrantul fiind organizat, marţi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

 

La testări au participat circa 60 de şefi de gări de la CFR Infrastructură, aceştia urmând să fie audiaţi de procurori în acest
dosar.

 

Potrivit sursei citate, pe lângă cei trei examinatori, vor mai fi audiaţi, în cursul zilei de miercuri, aproximativ 60 de angajaţi ai Regionalei CFR Infrastructură Braşov, care au susţinut testele periodice.