Monica Tatoiu, pensionară cu doar 120.000 de lei pe lună. ”Nu e din aia specială! Am avut și 10.000 de euro pe cartea de muncă”

0

Efervescenta Monica Tatoiu se bucură de binemeritații ani ai pensionării, după o carieră în învățământ dar și anteprenoriat.

După ce a condus cu mână de fier timp de 25 de ani o filială a unui concern din industria cosmetică și a construit de la zero un sistem de comercializare, de pe urma căruia are o avere estimată la circa 7,5 milioane de euro, a venit vremea ca Monica Tatoiu să se folosească și de propria pensie.

Asigurare socială care îi vine în proporție majoritară de pe urma contribuțiilor pe care le-a avut la stat. După cum chiar sincer vorbește Monica Tatoiu, mondena consultantă a jurnalelor de știri cunoscută pentru că spune lucrurilor pe nume: ”Am o pensie de 12.000 de lei de la statul român și nu din aia specială, pentru că mi-am plătit mereu taxele și impozitele și nu am acceptat să fiu plătită la negru. Am început cu 600 de dolari pe carte de muncă și mi-am încheiat treaba în câmpul muncii cu 10.000 de euro pe cartea de muncă. Am o pensie mare, pentru că toate veniturile au fost trecute în cartea de muncă. Am fost obișnuită să muncesc de la 16 ani. Nu am renunțat să muncesc. Doar că acum o fac gratuit”.

Monica Tatoiu, pensionară cu doar 120.000 de lei pe lună! ”Nu am renunțat să muncesc. Doar că acum o fac gratuit

Fiica de medic, Monica Tatoiu (66 de ani) a absolvit Facultatea de Matematică și timp de 15 ani a fost profesoară. ”Am fost o profesoară foarte dură. Dar toți elevii mei sunt acum șefi prin companii, au afacerile lor. Am fost exact genul de profesor pe care jumate din elevi l-au urât, jumate l-au iubit, dar toți la sfârșit au spus mulțumesc, după ce s-au maturizat”, povestește Monica Tatoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.