NBA, a doua descindere. Unicornul francez

Michael Jordan. Victor Wembanyama. Și între ei, LeBron James. Jordan a fost primul extraterestru în NBA. După 20 de ani am asistat la descinderea tânărului Wemby. Al doilea Jedi, în același templu. Cel construit la mijlocul anilor `80 de David Stern, supermanagerul eteric și probabil avatarul genialului James Naismith.

Între cele doua apariții, LeBron are meritul său. La 39 de ani se îndreaptă vertiginos spre punctul cu numărul 40.000. Cel mai prolific marcator din istorie. 40.000 de puncte în anul său cu numărul 40. Sunt două decenii în care a câștigat totul în NBA. Inclusiv primul său miliard, în vara lui 2022. King James este un rege pământean printre extratereștrii baschetului.

Arcada temporală
Comparația cu Michael Jordan este nedreaptă, deși inevitabilă. Doar construcția este cea care contează. Iar LeBron este parte din ea. Nu este doar primul miliardar activ al baschetului. Este arcada temporală dintre cele două descinderi.

Structurile tehnice create de MJ în anii `90, denumite generic si aparent peiorativ “old school”, sunt recunoscute și azi ca fiind “basketball art”. Doar limbajul este diferit, tehnicile sunt aceleași. Eficiența este aceeași. Exprimarea lor personală si implicit efectul vizual, desigur, spun de fiecare dată, altă poveste.

Fiecare generație are superstarul ei. Și e normal să fie așa. Bill Russell, Dr. J sau nemuritorul Kobe Bryant. Dar geniul kinestezic al lui Michael Jordan nu va putea fi egalat vreodată. Pentru că Air a jucat un baschet adus din viitor. Atât de îndepărtat încât depășește chiar și “anul Jordan”. 2023.

Unicornul francez
Coincidență sau nu, acesta este și anul de debut al tânărului Wemby. Fundamentele sunt tot aici. Însă datele galaxiei sunt altele. Wembanyama este un prototip cu un algoritm de funcționare complet diferit. La 2.22 metri înălțime și 2.44 metri anvergură este opera unui cuplu de atleți excepționali. Mama, baschetbalistă, 1.91 metri, iar tatăl, săritor în înălțime, 1.98.

La 20 de ani, Wemby pare un pivot tentacular, un fundaș uriaș și o extremă capabilă să valorifice absolut orice poziție, din orice unghi, indiferent cât de imposibil ar părea. Totul, în același timp. Este atât de neobișnuit, încât mișcările sale nu pot fi percepute în lanțul firesc al reperelor convenționale.

Este cel mai tânăr jucător din istoria NBA cu 20 de puncte și 20 de recuperări pe meci. Și în spațiul virtual vine puternic din urmă. Unicornul francez este al treilea, cu 1,3 miliarde de vizualizări pe X, Instagram, TikTok, Facebook și YouTube. După LeBron James cu 2,8 miliarde, și Stephen Curry, cu 1,6, potrivit nba.com.

Fără accidentări, cariera sa începută atât de promițător îl poate propulsa lejer în universul financiar al baschetului dominat de Michel Jordan. Averea celui supranumit cândva Black Cat a ajuns la 3,3 miliarde de dolari, conform statista.com. Jordan este urmat de King James, cu 1,5 miliarde.

Febra ghetelor
David Stern a intuit potențialul acestui univers datorită rivalității magnifice oferite de Magic Johnson și Larry Bird, la începutul anilor `80. În așa numita eră a marketingului integrat, începută cu Michael Jackson și Pepsi New Generation.

A urmat istoricul contract dintre Michael Jordan și Nike. Apoi febra ghetelor de baschet. Carisma și stilul jucătorului deveniseră mai importante decât evenimentul propriu-zis. A fost momentul revoluției în business-ul sportiv. Au fost Jam și Space Jam.

Și mai este febra ghetelor Generației Z. Pentru că jocul este în tot și în toate. Iar începutul este parte a unei teorii a întregului, încă nedeslușită. Michael Air Jordan.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed