NewsIn: Leul se stabilizează pe finalul zilei la 4,23 lei/euro, după o depreciere regională

0

"Piaţa este destul de liniştită şi stabilă, iar moneda naţională a urmat, în general, evoluţia regională. Cu toate acestea, volumele de tranzacţionare sunt clar mai reduse faţă de regiune, existând o anume reticenţă, deoarece cursul este controlat. Astăzi, însă, nu s-a mai simţit o intervenţie indirectă din partea băncii centrale", a spus, pentru NewsIn, Cirpian Miahi, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.

Cursul a coborât în debutul şedinţei valutare cu aproape 4 bani, până la 4,2030 lei/euro, însă ulterior leul a început să se deprecieze, până la o cotaţie minimă de 4,2540 lei/euro. La 17:00, cotaţiile se stabilizaseră, iar băncile cumpărau un euro cu 4,2255 lei şi îl vindeau cu 4,2365 lei.

În regiune, forintul s-a apreciat brusc în deschidere, de la 289,60 la 283,80 unităţi/euro, pentru ca apoi să piardă teren până la aproape 286 unităţi/euro, în timp ce zlotul a fluctuat pe un interval destul de larg, între 4,33 şi 4,4040 uniăţi/euro, fiind cotat cu 4,37 unităţi/euro la finalul zilei.

Cursul de referinţă afişat miercuri de BNR indică aprecierea cu o jumătate de ban (0,1%) a leului, până la 4,2340 lei/euro. Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat miercuri de BNR marchează aprecierea monedei naţionale cu aproape un ban (0,24%) până la 3,1954 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a fluctuat puternic, cu o tendinţă generală de depreciere, pierzând teren de la 1,3160 la 1,3324 dolari/euro. La 17:00, ora României, euro era cotat cu 1,3248 dolari.

Pe piaţa monetară, dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight s-au menţinut la un nivel ridicat, de 15-16% pe an, peste dobânda percepută de BNR la facilitatea de credit (lombard), de 14,25% pe an. (NewsIn)